10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechCine şi de ce a lansat zvonul că preşedintele Iohannis ar fi...

Cine şi de ce a lansat zvonul că preşedintele Iohannis ar fi implicat în negocierile PNL-PUNR

Senatorul PSD Octavian Bumbu a declarat joi, pentru Agerpres, că între foştii săi colegi de la UNPR s-a discutat că o alianţă dintre acest partid şi PNL ar fi avut girul Cotrocenilor, iar el a transmis acest lucru la PSD, adăugând că nu are, însă, nicio dovadă în acest sens. 

"S-a discutat între colegii de la UNPR că această alianţă (cu PNL – n.r.) ar fi cunoscută şi ar avea inclusiv gir de la Cotroceni. Binenţeles că nu am participat la nicio discuţie, nu pot eu să declar oficial, ci am transmis discuţiile care se purtau zilele trecute în grup, între colegi, nu oficial, la o masă oficială. Atunci când se discuta 'uite ce direcţie am luat', au fost voci care au spus: staţi liniştiţi că este cu girul cel mai înalt şi asta e direcţia. Asta am transmis-o şi eu mai departe, deci fără să fie o declaraţie oficială. Este adevărat, am discutat subiectul acesta, pentru că, de ce să nu fim sinceri, toată lumea a discutat", a precizat Bumbu. 

El a adăugat că discuţiile au fost între grupuri de colegi de la UNPR şi acesta a reprezentat unul dintre argumentele în favoarea unei alianţe între UNPR şi PNL. "Discuţiile au fost în grup ad-hoc, între colegi, a fost unul dintre argumentele cu care ni s-a justificat că ar trebui ca cei de la UNPR să rămână împreună şi să meargă cu PNL, pentru că aşa s-a dat direcţia. Nu l-am implicat pe domnul Oprea, nu am vorbit cu dânsul, nu l-am văzut de 3 luni. Astea au fost discuţii că ar fi fost invitat (la Cotroceni – n.r.) cineva, nu ştiu, domnul Steriu, cineva ar fi fost invitat şi ar fi purtat discuţia asta", a susţinut Bumbu. 

"Deci în felul ăsta nu am nicio dovadă, nici nu am participat, nici înregistrat, nici nu am filmat nimic, ci doar am comunicat nişte discuţii în grupurile ad-hoc, adică argumentele celor care spuneau: domnule eu rămân la UNPR, nu merg în altă parte, chiar dacă ne unim cu PNL, asta este direcţia noastră, a fost dată de acolo, a fost chemat omul nostru, domnul Steriu", a adăugat senatorul. 

El a mai spus că i-a transmis acest lucru lui Liviu Dragnea. "Nu deţin nicio declaraţie, nici nu am minţit, nu am aruncat petarde, acestea au fost discuţii informale, care s-au discutat între colegi. A fost o întâlnire la Bucureşti cu domnul Dragnea şi toţi se întrebau: domnule ce se petrece acolo? Am spus: colegii discută şi mie mi-au spus asta – se discută şi asta e direcţia. Deci, nici domnul Dragnea nu a minţit, nici eu, nici altcineva, ci au fost nişte discuţii care ridică un semn de întrebare, trebuie văzut dacă e adevărat sau nu, dar s-ar părea că au fost nişte întâlniri, nu ştiu probabil cu domnul Iohannis, sau mesaje sau ceva, au fost nişte contacte. Toată lumea discuta treburile astea", a explicat Bumbu. 

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că informaţia conform căreia liderii UNPR Valeriu Steriu şi Gabriel Oprea s-ar fi întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis trebuie lămurită, pentru că ar fi vorba despre implicare neconstituţională a şefului statului în viaţa de partid.

Cele mai citite

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă