13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechConcluziile întâlnirii dintre Monica Macovei și membra Congresului SUA, Loretta Sanchez

Concluziile întâlnirii dintre Monica Macovei și membra Congresului SUA, Loretta Sanchez

Lidera partidului M10, Monica Macovei, a precizat că a discutat cu membra Congresului SUA, Loretta Sanchez, despre evoluția situației din zonă în urma conflictului din Ucraina, amenințarea rusească și Parteneriatul Strategic dintre România și SUA, potrivit unui comunicat al instituției. 

”Am fost de acord că noi toți, europenii și americanii, trebuie să continuăm să ne implicăm în regiune, inclusiv în Balcani, prin colaborare politică și diplomatică, prin investiții, apărare și relații culturale, pentru a asigura stabilitate, pace, dezvoltare și democrație în regiune, cu precădere în fiecare țară din Europa Centrala și de Est. Acest lucru este valabil și pentru Balcani, doamna Sanchez fiind implicată și interesată de situația din această zonă. Știind că sunt președinta Comisiei din Parlamentul European care se ocupă cu Albania, a fost interesată și de situația din această țară”, se precizează în comunicat citat. 

Citește și: Monica Macovei critică lipsa de reacție a lui Iohannis și Ponta față de declarațiile ambasadorului rus

De asemenea, Macovei a subliniat că au avut discutții și pe marginea unor noi oportunități de întărire pe toate planurile a relației dintre țările noastre.

”Loretta Sanchez ne-a felicitat pentru că România a aniversat 11 ani de la aderarea la NATO și, de asemenea, a mărturisit că este o iubitoare a României. S-a referit și la relația extraordinară pe care o are cu comunitatea românească din Statele Unite, care pledează continuu în Congres pentru întărirea relației dintre România și Statele Unite”, se arată în comunicat. 

Loretta Sanchez este membră a Congresului SUA, co-președinta Grupului de Prietenie cu România din Congres (Congresional Romanian Caucus), membru lider al Subcomisiei de Forțe Tactice Aeriene și Terestre și membru al Subcomisiei Forțelor Strategice. 

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă