16 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăTechContinuă hemoragia dinspre PSD spre PSRO

Continuă hemoragia dinspre PSD spre PSRO

Nemulțumiții din PSD Cluj trec în număr tot mai mare la PSRO, partid condus la nivel județean de fostul lor coleg de partid, Mircia Giurgiu. El a anunțat că unul dintre actualii consilieri locali ai PSD, Delia Sucală, va fi candidatul sprijinit de Mircea Geoană la Primăria Apahida. Este vorba de o comună cu un buget-record și care are circa 17.000 de locuitori.

Alături de Delia Sucală, la PSRO a trecut și farmacista Rodica Vila, care era vicepreședinte al organizației locale a PSD. Ea va candida pentru postul de consilier local la Apahida. ”Nu suntem de acord cu modul de a face administrație, cu modul de a face politică a domnului primar Grigore Fati, cel care conduce și organizația locală a PSD”, a declarat Delia Sucală, citată de ClujToday.ro.

Noua președintă a PSRO Apahida va propune în alegeri un program care va viza sprijinirea dezvoltării industriei, prin atragerea unor noi investitori, fie în parcul industrial privat Nervia, fie în ale zone ale comunității, relansarea agriculturii după modelul deja brevetat de Cooperativa Lunca Someșului Mic, care îi reunește pe mai mulți producători de legume, dar și pe transformarea zonei lacurilor de la Câmpenești într-o zonă turistică. ”Trebuie să creăm condiții ca la Târgu Mureș, unde ai o săptămână ce face în zona de agreement”, a spus Delia Sucală. Ea a adăugat că și zona sărăturilor dinspre satul Pata ar putea fi transformată într-o zonă turistică. ”Acolo putem amenaja niște băi după modelul celor din Cojocna”, a adăugat consilierul local.

O cohortă de consilieri locali

La rândul său, președintele PSRO Cluj, fostul deputat Mircia Giurgiu, a declarat că ”sunt convins că doamna Sucală are forța necesară pentru a câștiga alegerile locale. Mulți dintre locuitorii comunei sunt nemulțumiți de starea comunei”, a spus Mircia Giurgiu. Mircia Giurgiu a anunțat că partidul său a recrutat deja peste 25 de consilieri locali și că se află în tratative și cu câțiva primari. Ținta PSRO Cluj este aceea de a aduna 20.000 de voturi și de a obține 81 de consilieri locali, a adăugat fostul deputat.  

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...

Mai mulți palestinieni au murit în încercarea de a ajunge la ajutoarele parașutate

Ajutoarele aruncate din avion au căzut în apă. Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, susţine că 18 palestinieni au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă