15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechCrin Antonescu: Îmi mențin votul pentru Ludovic Orban. Competiția este normală și...

Crin Antonescu: Îmi mențin votul pentru Ludovic Orban. Competiția este normală și naturală în PNL

Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, a declarat, joi că își menține votul în favoarea lui Ludovic Orban, dar că în PNL competiția este ”normală și naturală”. Antonescu a fost întrebat cum vede înscrierea candidaturii Alinei Gorghiu pentru funcția de președinte al PNL, cu susținerea lui Klaus Iohannis.

”Este o decizie sau este o mișcare ce face parte din arsenalul legitim al deciziilor care se iau într-un partid. Oricine dintre vicepreședinți, conform Statutului, avea dreptul să candideze, deci mi se pare ceva normal”, a spus Antonescu.

Fostul președinte al PNL a fost întrebat dacă un om tânăr va putea conduce cu succes partidul. ”Tinerețea, întotdeauna, chiar și în politică, este un atu. Evident că tinerețea nu e suficientă niciodată, dar nu cred că se poate face un enunț general de felul «un om tânăr cu necesitate poate conduce bine un partid» și nici enunțul «un om tânăr nu poate conduce un partid». Sunt oameni tineri și, în general, dacă observați, media de vârstă a liderilor în politica europeană a scăzut. (…) Pentru mine tinerețea sau vârsta nu e un criteriu. Domnul Quintus are momente de mare tinerețe, de exemplu, și cunosc tineri care au fost în permanență bătrâni, ca spirit”, a menţionat Antonescu.

Antonescu a mai fost întrebat dacă își menține susținerea pentru candidatura lui Ludovic Orban la șefia PNL. ”Da, dar asta nu are nimic din dramatismul pe care unii dintre dumneavoastră l-au înfățișat, cel puțin pentru mine nu e o bătălie între tabere, nu e altceva, pur și simplu e un vot, atâta tot, pe care îl dau și îl dau cui i-am spus. Ceea ce nu înseamnă că fac din asta un capăt de țară sau că este, repet, vreo bătălie organizată pentru mai multe tabere”, a răspuns fostul lider PNL.

De asemenea, Antonescu a fost întrebat dacă ar fi susținut-o pe Alina Gorghiu dacă și-ar fi anunțat candidatura înaintea lui Orban. ”Aș fi încurajat-o în candidatură, pentru că eu întotdeauna am considerat că toate văicărelile astea de genul «cum am face să avem un singur candidat, cum am face să dăm toate voturile unui singur candidat, ca să nu spună lumea că partidul e împărțit» sunt niște trăsnăi. Competiția este absolut naturală în orice partid democratic, cu atât mai mult în PNL”, a mai comentat Antonescu, mai scrie Mediafax.

 

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă