14.9 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăTechCristian Bușoi a fost ales vicepreședinte PNL

Cristian Bușoi a fost ales vicepreședinte PNL

 

Europarlamentarul Cristian Buşoi a fost ales, sâmbătă, de Consiliul Naţional al PNL, vicepreşedinte al partidului pe domeniul sănătate, muncă, familie şi protecţie socială.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că el i-a propus lui Cristian Buşoi să candideze pentru această funcţie.

"Prin această propunere de candidatură vrem să dăm un semnal de unire a tuturor forţelor PNL", a spus Orban. Bușoi a fost adversarul lui Orban în lupta pentru șefia PNL la congresul din luna iunie. Atunci, Orban a câștigat detașat cu 3.500 de voturi față de mai puțin de 1.000.

La rândul său, Cristian Buşoi a precizat că a luat decizia de a candida pentru această funcţie înaintea Consiliului Naţional din septembrie.

"Nu aceasta era funcţia pe care am vizat-o, dar totdeauna m-am gândit şi mă gândesc la unitatea PNL. (…) Propunerea de astăzi poate fi un semnal în plus de unitate pentru exteriorul PNL", spus Buşoi, în Consiliul Naţional al PNL.

Cristian Buşoi a criticat PSD pentru situaţia din sănătate. "Interesul PSD pentru sănătate este criminal", a spus liberalul.

Buşoi a fost ales vicepreşedinte al PNL cu 323 de voturi favorabile, 10 împotrivă şi 13 anulate. Rezultatul a fost anunţat în faţa câtorva liberali.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...

București: Prins de jandarmi cu peste 400 de punguțe de heroină

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat...

Dan Negru: “Schimbările şi noutăţile au distrus piaţa de televiziune de la noi”

Dan Negru, renumitul realizator TV, a dat startul noului sezon al emisiunii "Jocul cuvintelor" pe Kanal D, aducând în atenția publicului o serie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă