16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechCristian Preda a fost exclus din PMP

Cristian Preda a fost exclus din PMP

Europarlamentarul Cristian Preda a fost exclus din Partidul Mișcarea Populară (PMP), ca urmare a unor acțiuni „care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară"“, a anunțat, sâmbătă, deputatul Clement Negruț, secretar general al PMP, la ședința Consiliului Național, susținută la Băile Tușnad, județul Harghita.

„Propunerea de excludere este strict legată de activitatea și acțiunile care au lezat statutul Partidului Mișcarea Populară, drept pentru care am luat în discuție abaterile disciplinare ale domnului Cristian Preda și am propus Consiliului Național excluderea“, a afirmat deputatul Clement Negruț, potrivit Agerpres.

Vicepreședintele PMP Cristian Preda a solicitat, recent, în Colegiul Național al partidului, demiterea Elenei Udrea din fruntea PMP.

„Am fost singurul care am considerat că ea (Elena Udrea – n.r.) trebuie să fie demisă, ceilalți au considerat că, dimpotrivă, trebuie să-i pună o coroniță și să o pună și prezidențiabil. Iarăși, am fost împotriva acestei candidaturi“, a susținut Preda.

Excluderea europarlamentarului din PMP a fost discutată și la începutul lunii noiembrie 2014, când Consiliul Executiv Național al PMP a votat sancțiunea, urmând ca ea să fie supusă atenției Consiliului Național.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...

NATO a exersat trimiterea rapidă a trupelor în România

Conducerea NATO a verificat capacitatea de a-și trimite rapid trupele în România, prin Slovenia și Ungaria, în cadrul unui exercițiu care s-a numit Eagle...
Ultima oră
Pe aceeași temă