12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăTechCum ajungi deputat și ministru. Rovana Plumb a împrumutat cu 63.000 de...

Cum ajungi deputat și ministru. Rovana Plumb a împrumutat cu 63.000 de lei organizația PSD Dâmbovița, care a propus-o în Parlament

Rovana Plumb este propusă pentru a treia oară să fie membră a Guvernului României – de această dată ca ministru al Fondurilor Europene.

Anterior, Rovana Plumb a mai fost ministru al Mediului şi ministru al Muncii în Cabinetele conduse de premierul Victor Ponta.

Potrivit News.ro, din declarația de avere a Rovanei Plumb reiese că aceasta a luat un credit de 63.000 de lei iar cu această sumă a împrumutat organizaţia PSD Dâmboviţa, din partea căreia a candidat la Camera Deputaţilor.

Rovana Plumb este considerată o apropiată a lui Victor Ponta, care a lăsat-o în locul lui la conducerea PSD după retragerea lui în anul 2015.

Înainte de ocuparea unor funcţii ministeriale, Rovana Plumb a mai activat în Guvern din postura de secretar de stat, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în perioada 2001-2004.

Ea este membru PSD din 1994 şi a ajuns în forurile de conducere ale partidului în 2005, an în care a fost aleasă atât pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului, cât şi preşedinta Organizaţiei de Femei a partidului, pe care a condus-o timp de zece ani.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Evită cele mai comune greșeli în deparazitarea internă a câinilor!

Sfaturile utile pentru o deparazitare cât mai eficientă a animalelor de companie Deparazitarea internă este o parte esențială a îngrijirii câinilor - aceasta contribuie la...

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă