14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăTechCum comentează liberalii inițiativa lansată de Călin Popescu-Tăriceanu

Cum comentează liberalii inițiativa lansată de Călin Popescu-Tăriceanu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi că inițiativa lansată de Călin Popescu-Tăriceanu e o încercare disperată de a opri unificarea dreptei, relatează Mediafax.

“Anunțul construcției unei așa-zise inițiative care să reformeze liberalismul nu este altceva decât o nouă rată a trădării, plătită conştiincios PSD de către domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în contul funcţiei de preşedinte al Senatului, oferită de partidul-stat. Este, de asemenea, o încercare disperată a lui Victor Ponta de a opri unificarea dreptei, proces care, prin rapiditatea şi seriozitatea sa, dă adevărate coşmaruri socialiştilor în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale.”, a precizat Pocora.

Ea a arătat că, după încercări repetate și nereușite de a destabiliza PNL și de a rupe partidul, Tăriceanu se vede obligat să se mulțumescă doar cu înființarea unui “Grup de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale”, care nu poate păcăli, însă, pe nimeni.

“Așa-zisa salvare a liberalismului nu se poate face sub umbrela socialistă. Nu te poți numi liberal dacă ești condus de Victor Ponta”, a subliniat Pocora.

Ea a mais pus că regretă faptul că Tăriceanu, supus presiunilor venite din partea PSD, a reușit să atragă în acest joc o serie de colegi din PNL și să le ofere așa-zisa șansă de a reveni la putere prin ușa din dos.

“Alăturarea acestor parlamentari demersului lui Tăriceanu reprezintă o alegere greșită, pentru că este evident că acest proiect este unul utopic, neconvingător și lipsit de finalitate. Acest grup va fi asimilat în cele din urmă de PSD. Nu există nicio îndoială că toți cei care gravitează acum în jurul domnului Tăriceanu vor ajunge să răspundă și ei comenzilor politice ale lui Victor Ponta și Liviu Dragnea”, a mai spus Pocora.

Ea a menționat că nu este prima dată când PNL este supus unei agresiuni și unei tentative de fragmentare din exterior şi că, precum în alte situații similare, PNL va depăși aceste momente critice și va ieși mai întărit.

“PNL este un partid puternic, care a decis să se rupă de tot ceea ce înseamnă metehnele pesediste. (…) În acest moment, construirea unui mare partid de dreapta reprezintă cel mai important proiect al PNL, în scopul cristalizării unui mare pol care să se opună pesedizării României. (…) Adevărații liberali sunt în și alături de PNL și continuă să lupte pentru formarea unui mare partid de dreapta, astfel să putem oferi o variantă solidă și puternică socialiștilor care încearcă prin orice mijloace să pună mâna pe toate instituțiile statului“, a mai spus Pocora.

 Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu reprezintă un proiect politic strict personal al acestuia, precum şi "un instrument" al PSD şi al lui Victor Ponta de a rupe PNL, care, însă, nu vor reuşi.

"Iniţiativa lui Tăriceanu este de fapt un proiect strict personal, mascat sub faldurile luptei pentru aşa-zisa păstrare a liberalismului în România. (…) A pleca din PNL sau a fi parte la un proiect eşuat din faşă e o greşeală", a spus Scutaru.

El a arătat că, din păcate, în ultima perioadă, "Tăriceanu a dovedit că se comportă mai mult ca un instrument în mâna lui Victor Ponta decât ca un om politic care acţionează pe cont propriu".

"PSD a încercat în ultimele trei luni de mai multe ori cu Tăriceanu să rupă PNL. A văzut că la Congresul din această lună nu are candidatura sa nicio şansă şi acum a inventat această Iniţiativă. Regret că sunt colegi parlamentaeri, colegi deputaţi care cred că proiectul lui Tăriceanu ar putea fi unul de succes", a spus Scutaru.

El a arătat că singura opţiune viabilă pe partea dreaptă rămâne PNL, iar viitoarele alegeri vor confirma acest fapt.

"PNL a trecut de mai multe ori în istoria sa recentă de 25 de ani prin diverse acţiuni ostile din partea altor partide. Fie Iliescu, fie Băsescu, fie Năstase, iar mai nou Ponta au încercat să distrugă sau să anexeze PNL. Nu au reuşit şi nici Victor Ponta nu va reuşi nici de această dată, indiferent de instrumentul la care apelează", a spus Scutaru.

El a menţionat că, în opinia sa, ar trebui să existe o mai bună comunicare la nivelul partidului cu parlamentarii, iar la nivelul Statutului ar trebui să existe nişte modificări care să întărească importanţa parlamentarilor în arhitectura internă instituţională.

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, joi, constituirea Grupului de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale. La acest eveniment au participat şi aproximativ 15 parlamentari PNL.

Între cei prezenţi s-au numărat Daniel Chiţoiu, Daniel Barbu, Viorel Palaşcă, Andrei Gerea, Mihai Stănişoară, Radu Stroe, Ovidiu Silaghi, Sorin Ilieşiu, Graţiela Gavrilescu.

Cele mai citite

România încă are nevoie de militari profesioniști. Recrutarea continuă

Ministerul Apărării Naționale (MApN) își continuă eforturile de recrutare a tinerilor pentru posturile de soldați și gradați profesioniști. În cadrul seriei a doua a...

Festivalul Filmului Românesc în Israel, ediția 2024

În urma succesului de care s-au bucurat proiecțiile de film românesc în Israel și la cererea publicului larg, Institutul Cultural Român de la Tel...

EPPO anchetează achiziția de vaccinuri, Comisia Europeană îi reduce bugetul cu 5 milioane de euro. Parchetul European vrea să rezolve amiabil disputa cu Comisia...

Conducerea Parchetului European, condus de Laura Codruța Kövesi, caută să convingă "amiabil" Comisia Europeană să revină asupra deciziei de a reduce finanțarea EPPO cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă