10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechCum vor arăta structurile pe care liberalii le vor alege la Congres

Cum vor arăta structurile pe care liberalii le vor alege la Congres

 

Modificările la Statutul Partidului Național Liberal au fost adoptate sâmbătă de Consiliul Național de Coordonare, cu o largă majoritate, înregistrându-se 14 voturi împotrivă și 15 abțineri.
Secretarul general interimar al PNL, Cristian Bușoi, a prezentat în CNC modificările la statutul formațiunii.
El a precizat că PNL va avea patru paliere de conducere: Convenția Națională, redenumită Congres — forul suprem, Consiliul Național — organismul de dezbatere politică și de decizii, care se reunește ori de câte ori este nevoie, Biroul Politic Național — for în care se iau toate deciziile majore și din care fac parte aleșii la congres, liderii județeni, foștii președinți ai PNL, liderii grupurilor parlamentare și ai organizațiilor speciale și Biroul Executiv — pentru problemele curente.
Potrivit lui Bușoi, Biroul Executiv va fi format din președinte, un secretar general, patru prim-vicepreședinți pe domenii, aleși uninominal de CNC, opt vicepreședinți pe domenii, care vor coordona comisiile de specialitate, aleși direct în CNC și care sunt incompatibili cu orice altă funcție în partid, opt președinți regionali, aleși de delegați doar din regiunea respectivă, 16 membri aleși de CNC care pot fi președinți de filiale, aleși pe listă.
El a mai spus că structurile la nivel județean rămân aceleași și că președinții de organizații speciale vor avea drept de vot în organizațiile județene.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...
Ultima oră
Pe aceeași temă