15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechDe ce s-a împotmolit PSD în Zgonea

De ce s-a împotmolit PSD în Zgonea

Partidul caută o soluție juridică pentru revocarea președintelui Camerei Deputaților. Regulamentul instituției prevede că acesta poate fi revocat doar de grupul parlamentar din care face parte, însă Zgonea a fost, recent, exclus din PSD. Regulamentul a fost modificat, anul trecut, chiar la propunerea acestui partid.

Şedința Biroului Permanent al Camerei Deputaților în care s-a discutat solicitarea PSD de revocare din funcție a președintelui Camerei  a fost suspendată, fără a se lua o decizie. Valeriu Zgonea a invocat regulamentul Came­rei Deputaților, potrivit căruia președintele  poate fi revocat doar la cererea liderului grupului din care face parte, iar el este neafiliat fiind exclus din PSD. Liderii grupurilor parlamentare nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la procedura de urmat.

Social-democrații au părut că fac un pas înapoi. Secretarul general al PSD, deputatul Marian Neacșu a declarat că obiectivul partidului nu va mai fi revocarea lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, ci câștigarea alegerilor locale.

Cum s-a ajuns în aceeași situație? În mai 2015, majoritatea PSD din Camera Deputaților a modificat regulamentul instituției, introducând o prevedere potrivit căreia președintele Camerei poate fi revocat doar la propunerea grupului parlamentar din care face parte. Anterior, regulamentul oferea posibilitatea schimbării președintelui Camerei, cu votul majorității deputaților, fără a restricționa depunerea cererii de revocare la un singur grup parlamentar. În mai 2015 însă, UNPR cocheta cu PNL și social-democrații se temeau că vor pierde majoritatea parlamentară. Ei au votat schimbarea regulamentului, tocmai pentru a-și securiza șefia Camerei, în cazul schimbării majorității parlamentare. La vremea respectivă, PNL a criticat modificarea regulamentului, acuzând PSD că încearcă să îl „fi­xeze” pe Valeriu Zgonea în funcție.

Ce poate face PSD mai departe? Potrivit regulamentului, calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor  încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat. Cum demisia sau pierderea funcției de deputat par puțin probabile, singura soluție validă juridic ar fi schimbarea regu­lamentului Camerei Deputaților și eliminarea restricției referitoare la propunerea din partea grupului parlamentar din care face parte președintelui. Însă, schimbarea regulamentului este o operațiune de durată, mai ales că deputații sunt, practic, în vacanță, mulți fiind implicați în campania pentru alegerile locale. În plus, ar vulnerabiliza poziția noului președinte din partea PSD, care va depinde de negocierile parlamentare.

Complicațiile de natură proce­du­rală par să fi dat peste cap planurile liderilor PSD. Ieri, cu o zi înainte de startul campaniei electorale, aceștia ar fi urmat să anunțe tandemul electoral Liviu Dragnea, președinte PSD – Victor Ponta, președinte al Camerei Deputaților, cei doi mergând împreună într-o vizită în județul Olt.

În noile condiții, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, ieri, la Slatina că săptămâna viitoare va fi reluată procedura de revocare din funcţie a preşedintelui Came­rei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. „Fiecare om, cel puţin peste 18 ani când devine major, decide singur cât de mult vrea să se umple de ridicol sau de penibil.(…)  Cel care ocupă această funcţie este propus de către un partid, de partidul din care face parte, de grupul parlamentar respectiv. În momentul în care partidul l-a exclus, cum s-a întâmplat la noi, automat acel om trebuia să-şi prezinte demisia. Dumnealui a ales să se lege de nişte chichiţe procedurale care sunt discutabile”, a declarat Dragnea. De remarcat că, dincolo de o declarație politică, Dragnea a ocolit fondul problemei, care nu vizează comportamentul lui Zgonea, ci respectarea regulamentului Camerei Deputaților.

Întrebat dacă îşi doreşte să ocupe funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că nu ar spune nu. „Eu cu poziţiile publice nu am o problemă. Am avut destule poziţii publice şi probabil că o să mai am. Haideţi să câştigăm alegerile, însă”, a spus Ponta. El s-a declarat „vinovat” de faptul că l-a propus, în trecut, pe Zgonea la șefia Camerei despre care a spus că nu și-a închipiut că „va fugi cu scaunul”. Fostul premier a mai anunţat că se va implica în campania electorală, dar nu va viza nici o funcție în interiorul PSD până la finalizarea procedurilor judiciare care îl vizează.   

Liviu Dragnea a fost prezent în judeţul Olt alături de Victor Ponta, al cărui nume a fost vehiculat ca înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...
Ultima oră
Pe aceeași temă