12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechDeputatul PSD Adăscăliței, cercetat penal, s-a răzgândit: Nu-și mai dă demisia din...

Deputatul PSD Adăscăliței, cercetat penal, s-a răzgândit: Nu-și mai dă demisia din Parlament

Deputatul Constantin Adăscăliţei a anunţat, luni, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că îşi retrage demisia din funcţia de deputat, înregistrată în 15 decembrie 2015, relatează  Agerpres.

“Urmare a abuzurilor repetate efectuate de Agenţia Naţională pentru Integritate, ce duce în eroare Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, precum şi a presiunilor exercitate asupra mea, îmi depun demisia din funcţia de deputat începând cu data de 1 februarie. Menţionez că acest abuzuri se referă la invocarea în mod abuziv a faptului că raportul ANI a rămas definitiv prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de pe 23.03.2015, deşi acesta rămăsese definitiv prin hotărârea Curţii de Apel Iaşi, la 4 octombrie 2012, şi pus în executare la Consiliul Judeţean Iaşi la acea vreme. Se cere aplicarea unei sancţiuni de două ori pentru aceeaşi faptă”, a scris Adăscăliţei în demisia sa. 

Cererea de retragere a demisiei se află pe ordinea de zi de luni a Biroului permanent al Camerei.

Adăscăliței a fost trimis în judecată,sub control judiciar, în iulie 2015, pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţie, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoane, în formă continuată (16 acte) şi folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau a creditului de care se bucură societatea.

Într-un alt dosar, Constantin Adăscăliţei a fost găsit incompatibil, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a analizat raportul depus de Agenția Națională de Integritate. 

În 15 iunie 2012, ANI a constatat că Adăscăliţei, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Iaşi la data finalizării raportului de evaluare, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât firma la care acesta era asociat, SC Olimpic 2000 SRL, a încheiat, în martie 2009, un contract în cuantum de 3.354 de lei cu SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA, societate comercială al cărei unic acţionar era CJ Iaşi, încălcând, astfel, prevederile articolului 90 din Legea 161/2003.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă