20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăTechDeputatul Valeriu Steriu a fost ales preşedinte al UNPR

Deputatul Valeriu Steriu a fost ales preşedinte al UNPR

Deputatul Valeriu Steriu a fost ales preşedinte al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), sâmbătă, în cadrul Conferinţei Naţionale a partidului, scrie Agerpres

Valeriu Steriu a fost ales preşedinte al UNPR cu 339 voturi, în timp ce contracandidaţii săi, senatorii Iulian Cristache şi Ioan Iovescu, au obţinut 22 de voturi, respectiv 5 voturi, iar patru voturi au fost anulate. Scrutinul a fost secret şi s-a desfăşurat pe buletine de vot. Şi-au exercitat dreptul de vot 370 de membri ai UNPR din cei 401 membri ai Conferinţei Naţionale. 

Steriu a declarat că misiunea sa este aceea de a aduce partidul la guvernare şi de a face ca această formaţiune să fie elementul central al politicii româneşti şi nucleul oricăror coaliţii. 

“Nu vreau să ne aliem cu oricine (…) Obiectivul nostru nu trebuie să fie un partid anume, trebuie să fie mult mai important, trebuie să nu lipsim de la guvernare”, a susţinut acesta. 

Conferinţa Naţională s-a desfăşurat în absenţa lui Gabriel Oprea, care a demisionat de la conducerea UNPR pe 3 martie 2016. La conferinţă au participat peste 400 de delegaţi, printre care s-a numărat şi actriţa Cezara Dafinescu. 

În cadrul conferinţei, Gabriel Oprea a fost desemnat preşedinte fondator al UNPR, prin modificarea statutului formaţiunii. Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor delegaţilor prezenţi. 

Pe parcursul evenimentului, mai mulţi reprezentanţi ai UNPR i-au adus omagii atât lui Gabriel Oprea, cât şi preşedintelui interimar al partidului Neculai Onţanu, care vineri a fost arestat preventiv. Totodată, Oprea şi Onţanu au fost aplaudaţi de toţi delegaţii UNPR de mai multe ori pe parcursul conferinţei. 

“Domnule Onţanu, vă iubim (…) şi avem nevoie de dumneavoastră în mijlocul nostru”, a spus unul dintre liderii UNPR, Gheorghe Bica. 

UNPR s-a lansat oficial pe 1 mai 2010, la iniţiativa lui Gabriel Oprea. 

Citește și:  Congres UNPR: Gabriel Oprea, cu două dosare penale, desemnat președinte fondator. Onțanu, proaspăt arestat, aplaudat

În scrisoarea adresată progresiştilor în ziua în care şi-a anunţat demisia, Oprea a spus că opţiunea sa pentru viitorul preşedinte UNPR este Valeriu Steriu, despre care a precizat că este “un om al cărui profesionalism este recunoscut de toate partidele şi un lider cu potenţial deosebit”. 

Valeriu Steriu, în vârstă de 50 de ani, este licenţiat în Inginerie, Maşini/ Unelte, la Institutul Politehnic-Facultatea TCM. Steriu este doctor în agronomie şi a urmat un curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor. 

Steriu se află la al doilea mandat de deputat, iar în perioada 2001-2004 a fost secretar de stat pentru integrare europeană şi relaţii internaţionale în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. 

Acesta a fost decorat în 2002 cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în gradul de Cavaler. 

Valeriu Steriu a fost membru al PSD până în 2010, când a demisionat de acest partid şi s-a alăturat nou înfiinţatei formaţiuni UNPR. 

Conferinţa Naţională a UNPR a fost marcată şi de un scurt incident. În timpul votului, un reflector de deasupra scenei goale s-a ars şi a declanşat scântei, însă nicio persoană nu a fost rănită. 

 

Cele mai citite

Ciolacul, expus la Antipa, de Noaptea Muzeelor

Ilustrație: Marian Avramescu Iubitorii de cultură vor avea parte de ceva cu totul special, astăzi, de Noaptea Muzeelor, la Antipa. Muzeul Național de Istorie Naturală...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă