16.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăTechDragnea: Dacă sunt niște oameni onorabili, liberalii ar trebui să plece din...

Dragnea: Dacă sunt niște oameni onorabili, liberalii ar trebui să plece din funcții

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, în comuna dâmbovițeană Potlogi, că ar trebui ca reprezentanții PNL să plece din funcțiile pe care le-au obținut datorită guvernării USL, odată ce s-au retras din alianță, relatează Agerpres.

"Nu e vorba că e necesar. Ei au spus tot timpul că sunt oameni de onoare. Au hotărât să iasă din USL și să intre în opoziție, au hotărât să facă alianța pro Băsescu cu PDL-ul. Acum trebuie să se hotărască: dacă au zis că sunt în opoziție, păi atunci să intre în opoziție în mod serios, ca niște oameni onorabili, și să părăsească toate funcțiile pe care le-au ocupat datorită intrării la guvernare a USL-ului", a afirmat Liviu Dragnea.

Întrebat de cazul de la Dâmbovița, unde liderii locali ai PNL au anunțat că liberalii nu își vor da demisia din niciun post, Dragnea a spus că vor fi schimbați din funcțiile politice.

"Deci, dacă au spus că nu își retrag, asta arată ce caracter au și câtă onorabilitate au acești oameni care vor să fie și la putere, iar la televizor să spună că sunt în opoziție. O să vedem care sunt funcțiile politice, sigur că o să fie schimbați. Funcțiile obținute prin concurs, dacă sunt funcționari publici, nu-i scoate nimeni de acolo, numai dacă, Doamne ferește, nu au probleme în desfășurarea activității. Vorbeam aici de onorabilitate și de sinceritatea discursului pe care îl au cei de la PNL care acum au refăcut alianța cu cei împotriva cărora au ținut foarte multe mitinguri când erau împreună cu noi, cu cei care au tăiat pensiile, salariile, cu Boc, cu Macovei, probabil că o să se unească și cu Udrea'', a afirmat Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării regionale și administrației publice, a participat luni, la Potlogi, la procesiunea solemnă pentru resfințirea bisericii din localitate, ctitorie a voievodului martir Constantin Brâncoveanu.

Biserica de la Potlogi a fost recent restaurată cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2007-2013, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Mii de persoane au venit la manifestările de la Potlogi, unde a avut loc și pelerinajul la moaștele lui Constantin Brâncoveanu, ce au fost aduse, în procesiune solemnă, de la Biserica ''Sfântul Gheorghe-Nou'' din București.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă