27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăTechDragnea, despre potestele din ultima săptămână: Ținta a fost și rămâne PSD-ul....

Dragnea, despre potestele din ultima săptămână: Ținta a fost și rămâne PSD-ul. Tăriceanu, iritat de întrebările jurnaliștilor: Nu puteţi dumneavoastră să contestaţi dreptul unui parlamentar, dacă vrea să depună un proiect de lege.

Șefii Camerei Deputaților și al Senatului, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, au reacționat, luni, cu privire la protestele de stradă din ultima săptămână. Astfel, liderul social-democrat a precizat că ținta manifestațiilor din ultima săptămână „este și rămâne PSD-ul”. La rândul său, copreședintele ALDE a afirmat că dreptul unui parlamentar, care dorește să depună un proiect de lege, nu poate fi contestat.

„Ținta a fost și rămâne PSD-ul. Imediat după alegerile prezidențiale din 2014, a rămas și rămâne în continuare PSD-ul, asta e, de fapt, ținta esențială a președintelui Iohannis, care se pare că vrea toată puterea în România. Aceste acțiuni împotriva mea și a partidului nu au fost numai în aceste zile, au fost începând cu anul 2015", a declarat Liviu Dragnea, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă ținta este PSD sau, de fapt, Liviu Dragnea, el a spus: „Și, și". „Toți cei care putem să detensionăm această situație trebuie să o facem. Nu declarații", a mai spus el. 

Totodată, șeful Senatului, Călin-Popescu Tăriceanu, s-a arătat iritat de întrebările jurnaliştilor despre protestatari.

 Tăriceanu a fost întrebat despre solicitările oamenilor pe tema Codurilor penale, „care consideră că subiectul nu este încheiat". „Cine, ce înseamnă oamenii? Sunteţi cumva delegat de cineva?", a întrebat el, la care jurnalistul i-a răspuns că „încearcă să își facă meseria”.

„Dar să ştiţi că nu puteţi dumneavoastră să contestaţi dreptul unui parlamentar, dacă vrea să depună un proiect de lege. Depăşim orice discuţie rezonabilă (…). Să ştiţi că sunt în fiecare sesiune parlamentară zeci şi zeci de iniţiative legislative. Cred că acesta este rolul fundamental al Parlamentului. (…) Eu vă spun care este procedura şi dumneavoastră nu puteţi să cenzuraţi dreptul parlamentarilor de a iniţia proiecte de lege. Vă mulţumesc!", a mai spus el.

Aproximativ 600.000 de persoane au protestat, duminică, în București și în alte orașe din țară, în semn de nemulțumire față de modul în care Guvernul Grindeanu a procedat în adoptarea OUG privind modificarea Codului penal și de procedură penală. Dintre aceștia, aproximativ 300.000 au manifestat în Piața Victoriei.

Cele mai citite

În această săptămână aflăm finalistele Cupei României. Avancronica celor două partide

În această săptămână sunt programate cele două meciuri din semifinalele Cupei României. Pentru un loc în ultimul act al competiției Corvinul Hunedoara se va...

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

UE se angajează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru protejarea oceanelor

Uniunea Europeană va aloca 3,5 miliarde de euro (3,71 miliarde de dolari) pentru a proteja oceanele și a promova durabilitatea printr-o serie de inițiative...
Ultima oră
Pe aceeași temă