19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechDragnea a anunțat că PSD va vota pentru încuviințarea arestării Elenei Udrea

Dragnea a anunțat că PSD va vota pentru încuviințarea arestării Elenei Udrea

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, luni după ședința Biroului Permanent, că s-a hotărât ca deputații social-democrați să voteze pentru încuviințarea cererilor procurorilor anticorupție în cazul Elenei Udrea, transmite Agerpres.

“Am discutat despre poziția partidului în ceea ce privește solicitările care au venit de la ministrul Justiției privind ridicarea imunității doamnei deputat Elena Udrea, precum și solicitările care au venit de la Parchet în acest sens. Poziția partidului este foarte clară: vom vota pentru aprobarea acestor cereri”, a afirmat președintele PSD, într-o conferință de presă organizată după Biroul Permanent Național al partidului.

Citește și:  Elena Udrea a cerut să fie audiată săptămâna viitoare

Dragnea a adăugat că, având în vedere poziția asumată a partidului în acest caz, votul deputaților social-democrați ar trebui să fie unul deschis.

“La Comisia juridică am înțeles că, din cei nouă membri prezenți în comisie din partea coaliției, doi au avut poziții, în discuțiile de acolo, împotriva aprobării acestei cereri. În schimb, atât timp cât ne-am asumat o poziție publică, atât eu, cât și partidul astăzi, nu văd de ce nu s-ar vota deschis, cu bilele la vedere, pentru ca toți să ne susținem și acolo la vot, efectiv, această poziție publică”, a declarat președintele PSD.

Citește și:  Comisia Juridică, aviz favorabil pentru urmărirea penală, nu și pentru reținere și arestare. Elena Udrea: La mine, pușcăria este deja în colecția toamnă-iarnă

Cererile DNA privind reținerea și arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea dezbătute vineri în Comisia juridică nu au întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aprobate. Deputații juriști au aprobat doar cererea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale a acesteia.

 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Polonia condamnă atacurile cibernetice rusești. Oficialii transmit că și țara lor a fost vizată

Polonia a condamnat presupusele atacuri cibernetice ale unui grup rus numit APT28 asupra Germaniei și Republicii Cehe, afirmând că și ea a fost vizată,...
Ultima oră
Pe aceeași temă