5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechDragnea i-a făcut programul lui Ponta

Dragnea i-a făcut programul lui Ponta

Forma finală a Codului Fiscal a fost convenită, miercuri, de liderii politici în absența premierului Victor Ponta, aflat la Chișinău. Același mecanism decizional, bazat pe negocieri Putere-Opoziție, peste capul premierului, va fi folosit și în cazul bugetului de stat sau al legii salarizării.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, și-a consolidat poziția de șef informal al guvernului, fiind cel care a anunțat concluziile negocierilor cu partidele parlamentare privind Codul Fiscal. Este a doua mișcare a lui Dragnea pe tema Codului Fiscal, după ce la începutul săptămânii a anulat rezultatul negocierilor tehnice, desfășurate în absența sa,  pe baza unui compromis între Victor Ponta și Klaus Iohannis. Acum, lui Victor Ponta, aflat în vizită la Chișinău, i-a rămas să salute pe Facebook modificările pe care liderii politici le-au operat asupra codului inițiat de guvernul său.  Întâlnirea a fost un prilej pentru Dragnea să traseze principalele repere pentru premierul Ponta: finalizarea bugetului până pe 15 noiembrie, deficit bugetar de maximum 2%, negocieri cu partenerii internaționali.

Cum arată noul Cod Fiscal

Liderii PSD, UNPR, PNL, UDMR şi ALDE s-au întâlnit, ieri, la inițiativa lui Liviu Dragnea,  pentru a lua o decizie politică în privinţa Codului Fiscal. Potrivit lui Dragnea, liderii partidelor  au convenit reducerea etapizată a TVA, astfel încât taxa va fi redusă la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017. De asemenea, impozitul pe construcţiile speciale – taxa pe stâlp – va fi eliminat începând cu 1 ianuarie 2017, cu o excepţie solicitată de ministrul Agriculturii, Daniel ­Constantin, referitoare la construcţiile speciale din agricultură, ­aceasta urmând să fie eliminată de la 1 ianuarie 2016. Tot de la 1 ianuarie 2017, vor fi eliminate ­supraacciza la carburanţi, plafonarea contibuţiilor de sănătate va fi aplicată și reducerea pe impozitul pe dividente de la 16 la 5%. În iunie, Parlamentul votase ca toate aceste măsuri să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016. Cererea de reexaminare a Codului Fiscal, înaintată de preşedintele Iohannis Parlamentului, va fi dezbătută în sesiunea ordinară care începe la 1 septembrie.

Măsurile discutate ieri au ca obiectiv respectarea țintei de deficit bugetar de sub 2% din PIB – potrivit lui Dragnea, deficitul va fi în jur de 1,7%. Inițial, Codul Fiscal urma să producă un deficit bugetar de 2,5-2,6%.

Ponta, pe tușă

Pus în fața faptului împlinit, premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Republica Moldova, a salutat, într-o postare pe Facebook consensul partidelor parlamentare privind Codul Fiscal. “Adoptarea acestuia cât mai rapid este cea mai bună veste pentru mediul de afaceri, pentru investitori şi mai ales pentru cetăţenii obişnuiti ai ţării noastre!“, a scris premierul.

Reprezentanții Opoziției, concentrați pe războiul cu Victor Ponta, au avut numai cuvinte de laudă pentru demersul inițiat de Liviu Dragnea. „Astăzi putem spune că asistăm la o premieră, poate este un cuvânt destul de mare, dar, în mod cert, este un exerciţiu de dialog între opoziţie şi putere pe care eu şi copreşedintele Vasile Blaga îl putem încadra la categoria de responsabilitate politică. Toată discuţia a stat sub zodia prudenţei”, a afirmat copreședintele PNL, Alina Gorghiu.

Pentru prima dată de când președintele Iohannis a cerut reexaminarea Codului Fiscal, oficialii Băncii Naționale au reacționat pozitiv față de planurile liderilor politici. „Remarcăm faptul că în discuțiile avute de liderii politici s-a dorit să se țină cont de nivelul deficitului, ceea ce din punct de vedere al îndatorării este important pentru noi”, a explicat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale.

Ponta, teleghidat de Dragnea

Planurile lui Dragnea de a lua deciziile importante din mâinile lui Ponta nu se opresc aici. Astfel, liderul PSD l-a trimis pe Victor Ponta să negocieze cu FMI, în contextul în care ultima întâlnire nu s-a soldat cu rezultate concrete. Liviu Dragnea a explicat că menținerea deficitului sub 2% va reprezenta și un semnal pentru partenerii internaționali ai României „pentru a ușura negocierile pe care guvernul sigur le va avea cu aceștia”.

De asemenea, liderii politici au stabilit și data până la care Guvernul va elabora proiectul de buget pe 2016 – 15 noiembrie 2015. Soarta bugetului va fi, de asemenea, decisă într-o întâlnire între liderii partidelor parlamentare, după modelul aplicat în cazul Codului Fiscal. Cu alte cuvinte, liderii politici vor avea ultimul cuvânt în privința bugetului din anul electoral 2016 și în același cadru va fi analizată și noua lege a salarizării.   

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă