25.7 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăTechEuroalegerile, antrenament pentru prezidențiale

Euroalegerile, antrenament pentru prezidențiale

Partidele politice și-au centrat campania pentru alegerile din 25 mai în jurul unor nume cu notorietate, evitând dezbaterile pe programe.

În unele cazuri, partidele s-au bazat pe candidații la prezidențiale – Victor Ponta (PSD) sau Crin Antonescu (PNL), acesta din urmă în tandem cu Klaus Iohannis. Campania PMP s-a bazat pe notorietatea Elenei Udrea, în timp ce PDL este singurul partid care a defilat exclusiv în spatele ­unor candidați la euroalegeri: Monica Macovei și Theodor Stolojan.

Tendința s-a manifestat cel mai evident în cazul PSD, partid care s-a axat, pe afișele electorale, aproape exclusiv pe promovarea imaginii lui Victor Ponta. Acesta s-a folosit, practic, de cele 30 de zile ale campaniei pentru alegerile europene pentru a-și face imagine pentru scrutinul prezidențial. Victor Ponta nu a anunțat, încă, dacă va candida la prezidențiale, însă toate semnalele oficiale și neoficiale merg în această direcție. Un element-cheie al campaniei lui Victor Ponta a fost atacarea sistematică a președintelui Traian Băsescu. Șeful statului nu s-a lăsat nici el mai prejos, fapt ce a avut ca efect polarizarea campaniei în jurul scandalului Băsescu-Ponta.

Strategia PSD s-a bazat pe ­inocularea ideii că social-democrații ar fi ­continuatorii USL. Alianța ­PSD-UNPR-PC a folosit în ­campanie sloganul “USL trăiește”. BEC a ­interzis folosirea acronimului USL prin decizii separate care au vizat 30 de județe, dar multe hotărâri au ­venit prea târziu pentru a avea ­impact.

Cum au acționat partidele de dreapta

Campania PNL pentru euroalegeri a fost centrată pe tandemul Crin Antonescu, președinte – Klaus Iohannis, premier. De fapt, pentru liberali aflați în scădere în sondajele de opi­nie, ­unde sunt cotați cu 17-18%, faptul că au doi lideri cu notorietate, mai mult ca orice alt partid, reprezintă principalul atu. Totuși, spre deosebire de PSD, liberalii au vorbit și despre realizările eurodeputaților PNL la Bruxelles – cum ar fi reducerea tarifelor la roaming, caz în care Adina Vălean a fost raportor principal.

Democrat-liberalii au fost singurii care și-au centrat campania pe candidații la euroalegeri. Pe afișele și în clipurile PDL a apărut cel mai des Monica Macovei, locul 2 pe lista pentru Bruxelles, care a obținut votul Legislativului comunitar pentru confiscarea averilor obținute ilicit.

În schimb, PMP și-a ținut candidații în planul doi, vectorul de imagine al partidului fiind deputatul Elena Udrea, care nu candidează la euroalegeri. Elena Udrea a explicat că partidul a recurs la această strategie pentru că notorietatea sa o depășește cu mult pe cea a candidaților la euroalegeri.

Rezultatele euroalegerilor vor influența negocierile pentru o eventuală alianță de dreapta, în vederea alegerilor prezidențiale. Președintele Traian Băsescu estima că alianța se va produce în jurul partidului de dreapta care va obține cele mai multe voturi la euroalegeri. Potrivit sondajelor, PNL și PDL își dispută supremația în zona dreptei.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Momente emoționante pe Anfield! Jurgen Klopp s-a despărțit de FC Liverpool cu o victorie

FC Liverpool a câştigat cu scorul de 2-0 în faţa lui Wolverhampton și a terminat pe poziția a treia în Premier League. La ultimul...

Se oprește apa caldă în patru sectoare ale Capitalei

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă că se vor efectua lucrări de înlocuire și de reparații pe conductele rețelei termice primare, în zone din...
Ultima oră
Pe aceeași temă