19.1 C
București
miercuri, 22 mai 2024
AcasăTechFostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean vrea să intre în Senat...

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean vrea să intre în Senat prin PNL

UPDATE: Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat sâmbătă, la Deva, că nu poate decide în ceea ce privește candidatura la Senat a fostului președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, deoarece acest atribut îl deține filiala PNL Bistrița-Năsăud, însă a apreciat că „orice om cu expertiză este binevenit în partid”.

În opinia mea, este o resursă care ar face față unei activități parlamentare pe care eu mi-o doresc eficientă, în viitorul mandat. Nu pot să decid ce va spune filiala (Bistrița-Năsăud, n.r,), dar n-o văd deloc ca o candidatură neinspirată”, a declarat Alina Gorghiu.

 

August Zegrean, cel care a condus Curtea Constituțională în timpul încercării organizate de PSD și PNL de a-l demite pe Traian Băsescu, în 2012, vrea să candideze, în decembrie. pentru o funcție de senator din partea PNL Bistrița-Năsăud, filială din rândurile căreia a făcut parte până în anul 2007.

Președintele interimar al PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, că Zegrean a trimis o scrisoare de intenție în acest sens, dar că nu a semnat și o adeziune la partid.

"Vineri și-a depus intenția, scrisoarea. Nu a semnat adeziune la PNL, asta e interesant. Nu a semnat încă adeziunea. Trebuie să verific, a fost suspendat în perioada asta (cât a fost judecător la Curtea Constituțională — n.r.) și devine membru direct… trebuie să verific. Intenția și-a depus-o, dar adeziune nu a semnat. O să am o discuție cu dânsul", a spus Sighiartău.

Întrebat dacă o candidatură din partea lui Augustin Zegrean pentru PNL Bistrița-Năsăud ar avantaja filiala, actualul lider al organizației a preferat să nu se pronunțe înainte de a face un studiu sociologic.

"Nu avem niciun sondaj, niciun studiu sociologic, să vedem dacă ne avantajează sau nu. Și normal că domnul Zegrean are o notorietate mare la nivelul țării, dar încă nu știu dacă ne avantajează sau nu", a afirmat Robert Sighiartău.

Lista de candidați ai PNL Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare va fi stabilită în cursul săptămânii viitoare, în cadrul unei ședințe a Biroului Politic Județean.

Până la această dată, primul loc pe lista pentru Senat, care este și eligibil, era disputat între actualul senator Dorin Dobra și noul prim-vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, ambii provenind din vechiul PNL.

 

Cele mai citite

Descoperă beneficiile consumului de produse artizanale

Într-o lume dominată de producția industrială și de alimentele procesate, produsele artizanale reprezintă o răsplată pentru cei care apreciază gustul autentic, calitatea superioară și...

Lituania își crește dotarea armată cu tancuri Leopard fabricate în Germania şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T

Lituania a decis să cumpere tancuri Leopard fabricate în Germania şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, a declarat marţi ministrul lituanian al apărării, Laurynas...

Stația STB Drumul Mătăsii funcționează pe alt amplasament

Stația de autobuz „Drumul Mătăsii” funcționează pe alt amplasament, anunță Societatea de Transport București (STB). “Începând de astăzi, 21.05.2024, de la ora 11:00, stația de...
Ultima oră
Pe aceeași temă