18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechFraudă la vot în Parlament: PNL cheamă procurorii

Fraudă la vot în Parlament: PNL cheamă procurorii

PNL se va adresa ins­tanțelor de judecată și Curții Constitu­ți­o­nale (CCR), după ce conducerea Camerei Deputaților, dominată de PSD și ALDE, a res­pins reluarea votului la legea privind majorarea salariilor bugetarilor.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, ieri,  că nu va fi reluat votul din ședinţa de luni, când s-au adoptat mai multe proiecte, printre care și cel referitor la majorarea salariilor bugetarilor. A fost respinsă o contestație depusă de PNL, în condițiile în care PSD și ALDE dețin majoritatea în Biroul Permanent.

Cel care a anunțat hotărârea a fost secretarul Camerei, Marcel Ciolacu (PSD), unul dintre cei responsabili cu numărătoarea la ședința respectivă. „Biroul Permanent a hotărât că nu se reia votul, că votul a fost unul corect. S-au invocat articole din Regulamentul Camerei, regulament care spune foarte clar la articolul 123 că votul putea fi contestat numai în ședinţa de plen, lucru care nu a fost făcut de niciun lider de grup“, a spus Ciolacu. A susţinut că nu sunt relevante imaginile prezentate de liberali de la ședinţa respectivă, arătând că el consideră „cu toată tăria“ că a fost un vot legal. „Cu adevărat a fost un cvorum la limita cvorumului, dar a fost unul legal“, a adăugat Ciolacu.

La contestația depusă, liberalii au anexat o înregistrare video din care reiese că în sală erau doar 168 de deputați, nefiind întrunit cvorumul de 177. Prezența anunțată a fost de 185 de parlamentari.

Pe cine vizează plângerea PNL

Grupul parlamentar PNL va face plângere în Justiţie împotriva celor care au condus ședinţa Camerei Deputaţilor în care a fost aprobat proiectul de lege, a anunţat liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu. „În ciuda probelor zdrobitoare pe care le-am pus la dispoziţie, majoritatea din Biroul Permanent, PSD-ALDE, a refuzat măcar să se uite pe ele și să ia o decizie în cunoștinţă de cauză“, a comentat Nicolăescu.

Plângerea penală pe care o vor face liberalii va viza trei persoane: președintele de ședinţă Florin Iordache (PSD) și cei doi secretari – Marcel Ciolacu (PSD) și Dragoș Zisopol (Grupul Minorităților), secretarii fiind cei care au realizat numărătoarea.

Imediat ce proiectul de lege pentru adoptarea OUG 20/2016 cu amendamentele referitoare la creșterea salariilor a fost semnat de președinţii celor două Camere ale Parlamentului, grupul PNL a contestat proiectul la Curtea Constituţională (CCR). Un demers similar a fost anunțat și de premierul Dacian Cioloș.  

Actul normativ prevede majorări salariale în Educaţie și Sănătate, în medie, cu 15%, cu un impact bugetar de 4,85 miliarde de lei.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă