18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăTechFuziunea PNL-PDL a fost desfiinţată în Suceava. Care au fost motivele

Fuziunea PNL-PDL a fost desfiinţată în Suceava. Care au fost motivele

Fuziunea organizaţiilor municipale PNL şi PDL, stabilită în urmă cu o săptămână, a fost desfiinţată, joi seara, de Biroul Permanent Judeţean al fostului PNL, care a decis că nu au fost respectate prevederile statutare, informează Mediafax.

Preşedintele organizaţiei judeţene a fostului PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat că Biroul municipal al PNL Suceava nu mai este statutar, întrucât a depăşit mandatul de patru ani şi nu avea posibilitatea să aprobe fuziunea cu PDL şi nici să stabilească membrii PNL care vor face parte din Comitetul executiv local al PNL Suceava.

El a arătat că, în aceste condiţii, Biroul Permanent Judeţean Suceava al PNL a decis, joi seara, cu majoritate de voturi, că mandatul conducerii organizaţiei municipale PNL Suceava a încetat şi a fost ales o conducere interimară, preşedinte interimar fiind Ilie Niţă, vicepreşedinte al CJ Suceava.

Totodată, Băişanu a spus că vineri se va constitui Comitetul executiv judeţean al noului PNL care va stabili calendarul fuziunii organizaţiilor locale, inclusiv a celei municipale Suceava.

El a mai declarat că fostul preşedinte al organizaţiei municipale PNL Suceava, Marius Zmău, a rămas doar simplu membru al organizaţiei municipale.

Co-preşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a evitat să comenteze această situaţie şi nici dacă fuziunea a fost desfiinţată.

Fuziunea PNL-PDL în cadrul organizaţiei municipale PNL Suceava a fost finalizată, a declarat, în urmă cu o săptămână, vicepreşedintele pentru regiunea nord est a PNL, deputatul Ioan Bălan, care a menţionat că a fost constituit Comitetul executiv local al PNL Suceava.

Potrivit lui Bălan, din partea vechiului PDL, fac parte 19 membri precum şi doi membri supleanţi, iar din partea fostului PNL fac parte zece membri precum şi doi supleanţi.

Din Comitetul Local Executiv al organizaţiei municipale Suceava fac parte, între alţii, copreşedinţii deputatul Ioan Bălan(fost PDL) şi Marius Zmău(fost PNL), preşedintele organizaţiei judeţene Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, deputatul Sanda Maria Ardeleanu(fost PDL), vicepreşedintele CJ Suceava Ilie Niţă(fost PNL), dar şi cei doi viceprimari ai municipiului Suceava, Ovidiu Doroftei(fost PNL) şi Lucian Harşovschi (fost PDL).

Noua structură de conducere a PNL Suceava a decis, cu unanimitate, ca sediul organizaţiei municipale PNL Suceava şi secretariatul general să fie în sediul PDL.

Totodată, secretar general a fost desemnat consilierul local Niculai Barbă (fost PDL), iar Ştefan Proţienco(fost PNL) va fi secretar general adjunct în timp ce purtătorul de cuvânt al noului for de conducere va f consilierul local Daniel Prorociuc( fost PNL)

Comitetul Local Executiv este forul de conducere care, până în anul 2017, va lua toate deciziile importante ale PNL în municipiul Suceava, inclusiv nominalizarea candidaturii la funcţia de primar a municipiului Suceava precum şi lista de candidaţi pentru Consiliul Local Suceava.

Cele mai citite

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Un bărbat dintr-o localitate de lângă Timișoara a ajuns la spital după ce s-a autoincendiat

Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata-Vii, limitrofă municipiului Timişoara, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă