15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechGabriel Oprea a trimis demisia la Senat, dar aceasta nu produce, încă,...

Gabriel Oprea a trimis demisia la Senat, dar aceasta nu produce, încă, efecte

Gabriel Oprea a demisionat din funcția de senator al României, printr-un email trimis la biroul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Potrivit documentului, publicat de Oprea pe contul său de Facebook, demisia ar urma să intre în vigoare pe 1 octombrie. Însă, Oprea  nu a parcurs toți pașii procedurali pentru ca demisia să producăm efecte. Aceasta ar trebui anunțată de cel demisionar în plenul Senatului, însă, Oprea nu a fost la ședința de plen de astăzi și a  parcurs acest pas procedural. „Cererea de demisie a domnului senator Gabriel Oprea a fost depusă la Cabinetul Președintelui Senatului azi, 26 septembrie a.c., la ora 17.15. Cererea urmează să fie inclusă pe ordinea de zi a primei sedințe a Biroului permanent care va analiza posibilitatea ca aceasta sa fie trecută pe ordinea de zi a sedinței plenului, pentru a deveni efectivă”, a precizat conducerea Senatului.

Potrivit Regulamentului Senatului, denatorii pot demisiona prin cerere scrisă, adresată preşedintelui. Preşedintele Senatului, în şedinţă publică, întreabă senatorul dacă stăruie în cererea de demisie şi, dacă răspunsul este afirmativ, ori dacă senatorul nu se prezintă pentru a răspunde,  cu toate că a fost înştiinţat, declară locul vacant.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...
Ultima oră
Pe aceeași temă