14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăTechGeoana: Dacă Ponta decide să candideze la prezidențiale, îl susțin

Geoana: Dacă Ponta decide să candideze la prezidențiale, îl susțin

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, marți, la B1 TV, că îl va susține pe Victor Ponta, dacă va decide să cadideze la prezidențiale, însă, dacă social-democrații îl vor propune pe Sorin Oprescu, el va candida.

„Cred că nu există comparație între profilul prezidențial și tracțiunea electorală pe care eu o am, cel puțin în comparație cu Oprescu. Dacă Ponta decide să candideze, eu îl voi susține, voi fi în echipa sa, dar dacă este vorba despre Sorin Oprescu, candidatura mea este pe masă și vom vedea ce decide partidul și opinia publică din România”, a afirmat Mircea Geoană.

„E adevărat că avem o cutumă ca președintele partidului să candideze, dar niciodată nu a avut un tânăr lider, care la 40 de ani să intre într-o cursă pentru Președinția României. Trebuie lăsat să ia decizia care i se potrivește cel mai mult”, a mai spus senatorul.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni seară că lista PSD cu numele candidaţilor la prezidenţiale, avansată înaint de europarlamentare, a fost redusă substanţial. Şeful Executivului spune că el şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu sunt singurele opţiuni ale partidului, asta, bineînţeles, dacă edilul îşi va dori acest lucru. Ponta a mai spus ca nu aşteaptă niciun semnal pentru anunţarea candidaturii.

Deşi a ieşit din calculele social democraţilor, Mircea Geonă, marele perdant din 2009, strigă în continuare că el poate candida şi îl atacă pe Oprescu.

„Este o șaradă ceea ce se întâmplă acum! Înainte de europarlamentare aveam o listă cu Ponta, Geoană, Oprescu, era și domnul Tăriceanu pe acolo. Ce s-a întâmplat între timp de lista s-a redus la Ponta și Oprescu? Cum să compari o câtime ca Oprescu, care a obținut 3% în 2009, cu un om care a adus 5 milioane de voturi pentru acest important și frumos partid, care este PSD(…) Sorin Oprescu este o non-soluție!", a afirmat Geoană pentru stiripesurse.ro.

Mai mult decât atât, Geoană i-a anunţat pe cei din PSD că în cazul în care tabăra lui Ponta va încerca să impună un candidat din afara partidului, va cere un vot în Congres și va intra în competiția internă din partid.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...
Ultima oră
Pe aceeași temă