19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechGeoană: Vacanţa în Dubai nu i-a făcut bine lui Ponta. Trebuie să...

Geoană: Vacanţa în Dubai nu i-a făcut bine lui Ponta. Trebuie să își analizeze înfrângerea la prezidențiale

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, marți, că vacanța pe care premierul a petrecut-o în Dubai nu i-a făcut bine și că Victor Ponta trebuie să facă o analiză privind pierderea alegerilor prezidențiale și viitorul său politic, relatează Mediafax.

„Nu i-a făcut bine (vacanţa în Dubai, n.r.), orice am spune şi oricum ne-am poziţiona faţă de acest episod. Nu i-a făcut bine, dar este o chestiune pe care dânsul trebuie să şi-o analizeze, aşa cum sunt convins că îşi face o analiză cu privire la propriii paşi şi la modul în care îşi vede viitorul politic imediat”, a spus Geoană.

Citește și:

Premierul Victor Ponta a revenit, luni, în Bucureşti cu o aeronavă a companiei Fly Dubai, au declarat anterior surse oficiale.

În acelaşi timp, surse aeroportuare au precizat pentru MEDIAFAX că premierul a fost condus de către protocolul companiei aeriene pe un traseu special, către o ieşire laterală, nu către terminalul principal de sosiri sau salonul oficial, procedură folosită în anumite situaţii.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, pentru câteva zile, în Abu Dhabi, Realitatea TV transmiţând o fotografie cu Ponta şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, deputat PSD, şi precizând că imaginea este dintr-un club exclusivist din emiratul arab, din noaptea de sâmbătă spre duminică.

În imagine, Ponta poartă o şapcă de blugi şi râde.

Duminică, în Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, a fost organizată ultima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2014.

Marţi, premierul Victor Ponta şi-a delegat, prin decizie, atribuţiile de coordonare a Guvernului către vicepremierul Gabriel Oprea, pentru perioada 19-24 noiembrie.

Surse oficiale afirmau că premierul Victor Ponta va intra într-un scurt concediu, până la începutul săptămânii viitoare, deoarece a simţit nevoia unei scurte perioade de odihnă după alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis.

Cele mai citite

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă