10.7 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăTechGorghiu: Guvernul se luptă să controleze TVR

Gorghiu: Guvernul se luptă să controleze TVR

Copreşedintele liberal Alina Gorghiu i-a cerut, duminică, premierului Victor Ponta să nu mai paseze Parlamentului responsabilitatea pentru situaţia de la TVR şi să rezolve problema, aplicând meomorandumul pe care guvernul său l-a semnat cu televiziunea publică în 2012, scrie Mediafax.

"Fac un apel la guvern să rezolve această problemă şi să nu o mai ignore ca până acum. Victor Ponta va trebui, la un moment dat, să înceteze să manipuleze publicul spunând că televiziunea publică se află în subordinea Parlamentului şi nu are treabă cu activitatea ei şi îi cer să ia acel memorandum pe care l-a semnat domnia sa în 2012 şi să-l pună în aplicare", a spus Gorghiu, la Călăraşi, potrivit unei postări pe pagian sa de Facebook.

Liderul liberal mai susţine că TVR a fost distrusă prin "inacțiune guvernamentală", situaţia înrăutăţindu-se de la an la an, astfel încât s-au acumulat datorii de peste 150 de milioane de euro, singura preocuparea a guvernului fiind aceea de a controla televiziunea publică. "Din păcate, guvernul luptă doar să controleze politic TVR, nu să-i rezolve problemele. (…) Nu cred că ne putem permite războaie între persoane care să fie în detrimenul cetăţeanului care se uită la această televiziune. Şi sunt convinsă că dacă reuşim să ne aplecăm cu atenţie şi fără să politizăm acest subiect vom găsi şi soluţii într-un viitor mai apropiat", a mai declarat Gorghiu.

Săptămâna trecută, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a instituit propriri pe conturile Societăţii Române de Televiziune (SRTv). Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut anul trecut venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate în aprilie de reprezentanţii instituţiei. Datoriile totale ale TVR se cifrau la 700 milioane lei, dintre care 440 milioane de lei la bugetul de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, în legătură cu decizia ANAF de a pune poprire pe conturile televiziunii publice, că nimeni nu poate cere Fiscului să încalce legea, adăugând că TVR nu a respectat programul de restructurare convenit în 2012.

"TVR nu este o instituție în subordinea Guvernului, nu avem noi dreptul să ne pronunțăm. Parlamentul se va pronunța, doar că nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea, că după aia răspund ei penal, dacă încalcă legea”, a declarat premierul Victor Ponta.

Premierul a amintit faptul că în 2012, la solicitarea Parlamentului, Guvernul a intervenit printr-un program de salvare ”de care noi ne-am ținut și conducerea televiziunii nu s-a ținut”. ”Am înțeles că se mai angajează încă vreo 80 de directori, nu știu 84 sau câți or fi”, a mai comentat Ponta referitor la situaţia din TVR.

Pe de altă parte, raportul de activitate al TVR este blocat în Parlament. La finalul sesiunii parlamentare, la 16 iunie, Comisiile reunite de cultură nu s-au putut întruni pentru a discuta rapoartele de activitate ale TVR şi Radiodifuziunii din cauza lipsei cvorumului, parlamentarii PNL şi UDMR boicotând şedinţa.

Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a declarat că PSD încearcă decapitarea televiziunii publice şi PNL va boicota şedinţa.

Rapoartele de activitate ale TVR şi Radiodifuziunii figurau pe ordinea de zi a şedinţei comune a Parlamentului, sub rezerva întocmirii rapoartelor din partea comisiilor de specialitate.Ca urmare a faptului că aceste comisii nu s-au putut întruni, Parlamentul nu le-a mai discutat. În mai, Comisiile de buget au respins contul de execuţie bugetară a TVR.

Cele mai citite

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și veniturile mici ale populației – GRAFIC

România înregistrează unul dintre cele mai mari decalaje din UE între veniturile mari și cele mici în rândul populației: venitul mediu al celor mai...

Cum să alegi parfumul potrivit pentru orice ocazie

Viața este frumoasă dacă facem alegeri bune, iar parfumurile de lux ne pot aduce o dimensiune extraordinară în experiența vieții și în felul cum...

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă