11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechImoral: PSD și PNL scapă de datorii în campanie

Imoral: PSD și PNL scapă de datorii în campanie

Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege pe baza căruia conturile bancare pentru campanii electorale ale partidelor, candidaților independenți sau ai minorităților naționale nu vor putea fi executate silit, în condițiile în care formațiunile politice datorează 54 de milioane de lei. Proiectul, inițiat de trei senatori PSD, a fost aprobat în unanimitate.În acest fel, partidele își asigură finanțarea campaniei electorale, deși potrivit legislației în vigoare sumele ar fi trebuit să ajungă la creditori.

Formațiunile politice au acumulat datorii istorice, potrivit unui studiu realizat recent de Institutul de Politici Publice (IPP). Situațiile financiare ale PSD, PNL și fostului PDL arata că, din anul 2012 și până în prezent, bilanțul anual al nici unuia dintre partidele parlamentare nu s-a încheiat cu datorii mai mici de 10 milioane de lei. Astfel, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, Partidul Social Democrat are datorii de peste 25 de milioane de lei, iar Partidul Național Liberal o sumă similară – 15 milioane ale partidului şi zece milioane de la fostul PDL.

Cum s-a ajuns la unanimitate

Subiectul datoriilor partidelor politice a fost pus pe tapet de președintele PSD, Liviu Dragnea, care a anunțat încă de pe 16 ianuarie blocarea unui cont al partidului. Liderul social-democrat a indicat drept soluție plata cotizațiilor de către membrii de partid, menționând că în acel moment existau restanţe de 1,7 milioane de lei la cotizaţii. „Principala motivaţie care a stat la baza acestei decizii a fost aceea că trebuie deblocate conturile partidului, pentru că dacă ai conturile blocate nu poţi depune liste cu candidaţi“, a anunțat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD. Soluția invocată atunci de Dragnea – plata cotizațiilor de către membrii PSD restanți – a fost, însă, una de fațadă. Banii nu ar fi acoperit milioanele de euro datorii la bugetul de stat. După mesajul liderului pesedist, social-democrații au întocmit proiectul de lege, pe care l-au negociat, în culise, cu PNL. Sprijinul liberalilor este important nu doar pentru adoptarea în Parlament, unde PSD are oricum majoritate, ci, prin această negociere, social-democrații s-au asigurat că legea nu va fi contestată la Curtea Constituțională (CCR) de nici un partid politic. Totuși, se poate ajunge la CCR dacă avocații unei firme implicate ridică o excepție de neconstituționalitate într-un proces. În declarațiile oficiale, liberalii invocă grija față de banul public.

Proiectul adoptat miercuri de deputați mai prevede că partidele politice îşi pot închiria spaţiile aflate în patrimoniul propriu pentru a obține venituri, dar „fără a aduce atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic”. În momentul de faţă, partidele îşi pot închiria spaţiile doar pentru conferinţe sau acţiuni social-culturale şi pentru organizarea birourilor parlamentare. Practic, parlamentarii au renunțat la un articol restrictiv, care definea clar doar câteva situații în care sediile pot fi închiriate și despre care inițiatorii au susținut, în expunerea de motive, că ar fi neconstituțional, fiind o limitare a dreptului de proprietate.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă