12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăTechIohannis: Mă simt mai puţin pregătit pentru funcţia de preşedinte decât pentru...

Iohannis: Mă simt mai puţin pregătit pentru funcţia de preşedinte decât pentru cea de premier

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, joi, la "Gândul Live", că se simte mai puţin pregătit pentru funcţia de preşedinte decât pentru cea de premier, iar în scenariul în care PNL nu va lua 20% la europarlamentare iar Crin Antonescu se va retrage, el va deveni preşedinte în exerciţiu până la Congres.

Iohannis a menţionat că Antonescu nu s-a declarat interesat de funcţii executive şi nu îşi doreşte o astfel de funcţie, poate pentru că nu are aplecare spre zona executivă, ci spre zona legislativă. "Este un politician excelent, cu un discurs foarte bun, poate cel mai bun din Parlament şi ar fi chiar păcat ca un om care excelează prin discursul de tip Parlament să treacă în zona executivă", a spus Iohannis.

Potrivit liderului PNL, nu este o greşeală că Antonescu a impus ţinta de 20% pentru europarlamentare.

"Vom obţine 20% şi nu vom intra în scenariul B; eu calculez scenariul A. Pur teoretic, dacă domnul Antonescu doreşte să se retragă, conform Statutului eu devin preşedinte în exerciţiu şi rămân aşa până la organizarea unui Congres. El stabileşte care va fi preşedintele partidului şi cum merg lucrurile mai departe. În scenariul B cu siguranţă ne-am aduna în conducere partidului şi am lua nişte hotărâri care cu siguranţă vor duce într-o direcţie sau alta", a spus Iohannis.

El a spus că nu doreşte să candideze la prezidenţiale.

"Ipotetic nu putem exclude nimic, dar nu este un scenariu pe care mi-l doresc să candidez la prezidenţiale", a spus Iohannis, menţionând că se simte mai puţin pregătit pentru funcţia de preşedinte decât pentru cea de premier.

Primarul Sibiului a spus că ar fi un bun premier: "Nu îmi place să mă compar direct cu alte persoane şi cred că acest lucru puteţi să-l evaluaţi, dacă aş fi mai bun decât Victor Ponta, dar aş fi un bun premier".

"Mă simt pregătit. Mă bazez pe tot demersul pe care l-am făcut până acum, pe experienţa acumulată", a spus Iohannis, citat de "Gândul".

El a precizat că nimeni nu se mai îndoieşte de apartenenţa sa la PNL. "Nu se mai îndoieşte nimeni la apartanenţa mea la PNL. Sunt de mai bine de un an în echipa de conducere şi faptul că am ieşit de la guvernare nu înseamnă că am ieşit ca să rămânem indefinit în opoziţie, suntem pregătiţi şi dornici să reintrăm la guvernare", a spus Iohannis.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...
Ultima oră
Pe aceeași temă