10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăTechLiberalii anunţă că vor solicita Parlamentului declanşarea procedurilor pentru emiterea unui punct...

Liberalii anunţă că vor solicita Parlamentului declanşarea procedurilor pentru emiterea unui punct de vedere favorabil asupra referendumului iniţiat de preşedintele Iohannis

Partidul Național Liberal solicită Parlamentului declanșarea procedurilor care se impun pentru emiterea punctului de vedere favorabil asupra referendumului inițiat de președintele Klaus Iohannis, se arată într-un comunicat de persă remis redacţiei România Liberă.


Citeşte şi: Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, marţi, procedura privind organizarea unui referendum pe tema justiţiei

 

Preşedintele Klaus Iohannis a demarat, marţi, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa pe tema amnistiei şi a legii graţierii.


Liberalii avertizează că, față de o asemenea situație, responsabilitatea aparține majorității parlamentare PSD-ALDE, care trebuie să accepte că deasupra intereselor sale politice se așază încrederea de care trebuie să se bucure o instituție fundamentală a democrației.

“Cu această ocazie, solicităm PSD să afirme răspicat, cu subiect și predicat, dacă respinge solicitarea președintelui Klaus Iohannis de consultare populară. O astfel de poziție a PSD ar arăta duplicitatea acestui partid care revendică votul românilor, dar care respinge în același timp dreptul acestora de a se exprima asupra unei tematici de interes național pentru care nu solicitat și nici nu au primit mandat popular”, afirmă liberalii în comunicatul citat.

Tema grațierii și a alterării legislației din domeniul penal nu au făcut obiectul programului de guvernare al PSD, nu au fost supuse atenției publice, ci s-au constituit într-o agendă secretă a acestui partid. Prin urmare, sunt total lipsite de fundament și aberante toate alegațiile liderilor PSD conform cărora nu sunt lăsați să guverneze întrucât nu li se permite promovarea celor două Ordonanțe de Urgență care, subliniem, nu au făcut obiectul scrutinului din 11 decembrie.

 Actul de guvernare nu este cu nimic împiedicat de nepromovarea acestor Ordonanțe de Urgență, croite cu dedicație pentru politicieni sau protejații acestora.

“Amintim faptul că obsesia PSD pentru amnistie și grațiere s-a manifestat încă din 2013, când PNL a reușit să blocheze acest demers. A continuat cu încercări constante ale PSD de alterare a legislației în domeniul penal, de sabotare a luptei anticorupție și de așezare a protejaților politici deasupra Legii prin vot politic în Parlament.  PNL s-a aflat de fiecare dată de partea celor care au susținut egalitatea în fața legii ca fundament al statului de drept”, conchid liberalii.

Cele mai citite

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...

Rareș Hopincă: Decizia PSD – PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei este “raţională” şi “matură”

Decizia PSD - PNL privind candidaturi separate la Primăria Capitalei, respectiv Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, este "raţională" şi "matură", a declarat, marţi, Rareş...

Închisoare cu suspendare pentru trei activiști climatici care au vopsit cu spray portocaliu Poarta Brandenburg

Un tribunal din Germania i-a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare pe trei activişti climatici care au împroşcat cu spray portocaliu coloanele...
Ultima oră
Pe aceeași temă