17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăTechLiderii PSD așteaptă o decizie de la centru privind organizarea unei contra-manifestații

Liderii PSD așteaptă o decizie de la centru privind organizarea unei contra-manifestații

Liderii filialelor din toată țara așteaptă o decizie centrală privind organizarea unei contra-manifestații ca răspuns la protestele celor de diminică seara, potrivit mediafax.

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, a declarat că nu a solicitat organizarea unui miting ca răspuns la protestele de duminică seara, dar așteaptă un răspuns pentru o decizie în acest sens, de la Comitetul Executiv.

“Eu nu am cerut contra-manifestaţii de stradă, decizia se va lua în Comitetul Executiv, care va avea loc curând după ultimele evenimente. Ţara asta nu poate să fie lăsată aşa, să-şi bată oricine joc de ea. Cei 30.000 de oameni care au protestat nu pot domina cele câteva milioane care au ales PSD. Gafa făcută de preşedintele Iohannis este una mare de tot, cred că are sfătuitori foarte proşti”, a spus Laurenţiu Nistor

De asemenea, senatorul Ioan Stan, președinte al PSD Suceava, a declarat că susținători PSD și primari i-au cerut să ia atitudine față de “încercarea de sabotare a acțiunilor Guvernului”.

“M-am întâlnit azi (luni – n.r.) cu primari, cu diverse persoane, am fost sunat de diverşi cetăţeni care mi-au spus că nu este normal ca acţiunile Guvernului să fie sabotate de unii. Se pare că în România trebuie să fie disensiuni, mişcări, ca să nu se poată face nimic în această ţară… Se încearcă schimbarea agendei Guverului care îşi propune să pună în aplicare programul de guvernare, gândit în favorea tuturor românilor”,  a spus Stan.

Și Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, a spus că așteaptă o decizie de la Centru:

“Ce se decide, ne aliniem, Dacă se va decide să se facă acest miting, vom participa activ. Eu reprezint nişte oameni, aleşi locali, membri de partid şi ne supunem partidului. Nu pot vorbi în nume personal”, a spus Bogdan Toader.

Horia Nasra, președinte al PSD Cluj, a spus că ce a făcut președintele a fost să-și umfle mușchii în stradă.

”Dreptul românilor la protest nu poate fi contestat de nimeni, însă prezenţa unor parlamentari USR şi PNL la aceste evenimente, în mai multe oraşe din ţară, nu a făcut decât să politizeze demersul civic. Rolul unui parlamentar nu este să instige, ci să-şi desfăşoare activitatea politică la tribuna Parlamentului, aşa cun rolul preşedintelui Iohannis este de mediator, nu instigator. USR şi Klaus Iohannis promovează umflatul de muşchi în stradă, politizând protestele. Nu consider potrivită această abordare. Avem legi, Constituţie şi Parlament pentru o bună dezbatere democratică. Noi suntem pentru un cadru democratic de rezolvare a problemelor”, a spus Nasra.


Vicepreședintele PSD, Mihai Chirica, consideră că manifestațiile din ultimele zile și participarea președintelui Klaus Ioahnnis la protestul care a avut loc, duminică seara, în Capitală, nu reprezintă un început de lovitură de stat, așa cum a afirmat șeful social-democraților, Liviu Dragnea, potrivit RFI.

Mai multe puteți citi aici:

Partidul sesizează exagerarea șefului suprem. Unul dintre vicepreședinții PSD îl contrazice public pe Liviu Dragnea, în privința protestelor: Nu cred că asistăm neapărat la o lovitură de stat. E un val de emoţie

 

Cele mai citite

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă