15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechDragnea și Tăriceanu vor anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009. Anterior,...

Dragnea și Tăriceanu vor anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009. Anterior, Traian Băsescu a declarat: Alegerile au fost câștigate de Kovesi, Coldea, Maior și Oprea

PSD și ALDE au cerut o anchetă parlamentară pentru clarificarea lucrurilor în cazul alegerilor prezidențiale din 2009, dar și de rezultatul scrutinului prezidențial, potrivit unui comunicat de presă remis redacției.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu au convenit să solicite Parlamentului înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară care să clarifice aspectele ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial.

"Este necesară această anchetă în cadrul Parlamentului României, având în vedere că sunt puse în discuţie principii ale statului democratic şi ale statului de drept, dar şi încălcarea principiului separării puterilor în stat prin posibila intervenţie nelegitimă a unor instituţii în deturnarea procesului electoral. Totodată, se oferă cadrul necesar pentru a se clarifica dacă persoanele prezente la reuniunile la care face referire presa au acţionat în interes personal sau în numele instituţiilor pe care le reprezentau", se arată într-un comunicat de presă semnat de cei doi lideri politici.

Sursa citată arată că rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a generat controverse în ultimii opt ani la nivelul societăţii româneşti, existând suspiciuni privind fraudarea lor încă din zilele ce au urmat procesului electoral.

Solicitarea vine după un articol publicat în presă, în cotidianul Evenimentul Zilei, în care se susţinea că, în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, omul de afaceri Dan Andronic a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde  s-a întâlnit cu George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. În articolul EVZ, se preciza că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

În replică, fostul președinte Traian Băsescu a declarat, la B1 Tv, că noaptea alegerilor prezidențiale din 2009 au fost"câștigate de Kovesi, Coldea, Maior și Oprea”. Șeful PMP a mai spus și că nu a știut că șefii serviicilor secrete s-au întâlnit acasă la Gabriel Oprea, pe atunci vicepremier. 

Întrebat care este explicația lui pentru prezența Laurei Codruța Kovesi acasă la Gabriel Oprea în seara alegerilor, Traian Băsescu a răspuns: ”Nu am nicio explicație. (…) Eu eram la sediul de campanie. Programul meu în ziua alegerilor a fost așa: dimineață la 8.30 m-am dus la sediul de campanie, pe urmă, la ora 10 sau 11 am plecat, mi-am luat soția, am fost la vot și am revenit la sediul de campanie până noaptea în jurul orei trei, când am ieșit și am spus «i-am curuit», apoi am plecat direct acasă”. 

Băsescu a spus că nu a știut că șefii serviciilor de informații erau acasă la Gabriel Oprea. ”Nu, niciodată. Dacă aș fi știut, poate mă duceam și eu la un whisky. (…) Nu am știu atunci, am aflat în septembrie 2016, aflând de la Dan Andronic… Nu am o explicație. Înțeleg din articolul lui Dan că ei a fost cei care au câștigat alegerile. Azi am aflat cert că le-a câștigat Kovesi, Coldea, Maior și Oprea. Păi, eu zic să-i arestăm. Dacă au falsificat alegeri, trebuie o anchetă a Parchetului general. (…) Azi am aflat detalii, că vorbeau cu președintele: nu știu dacă cu președintele PDL, cu președintele României sau cu președintele PSD. Asta nu am înțeles. (…) Cu Kovesi vă dau scris că nu am vorbit (în seara alegerilor – n.r.). Și nici nu îmi dădea prin cap că la miezul nopții, ăștia umblă ca huhurezii, mai știu eu pe unde”, a spus Traian Băsescu. 

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă