16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăTechLudovic Orban: PNL are nevoie de democrație internă ca de aer. Slaba...

Ludovic Orban: PNL are nevoie de democrație internă ca de aer. Slaba performanță la alegerile parlamentare a fost că peste 80 la sută dintre cei care au deţinut funcţii de conducere în partid au fost oameni numiţi, nu aleşi

Liberalul Ludovic Orban, candidat la şefia PNL, susţine că formațiunea are nevoie de „democrație internă” ca de aer, întrucât una dintre cauzele care a dus la slaba performanță a partidului la alegerile parlamentare este că „peste 80 la sută dintre cei care au deţinut funcţii de conducere în partid au fost oameni numiţi, şi nu aleşi”, potrivit News.ro.

„Partidul Naţional Liberal are nevoie ca de aer de democraţie internă, are nevoie de acest proces de alegeri care a fost declanşat după alegerile parlamentare, pentru că una dintre cauzele care a condus la slaba performanţă a partidului a fost aceea că, după socoteala mea, peste 80 la sută dintre cei care au deţinut funcţii de conducere în partid au fost oameni numiţi, şi nu aleşi. De asemenea, pentru că s-a întârziat foarte mult procesul de unificare care nu putea fi finalizat în mod real decât prin procesul alegerilor interne, prin care să se dea dreptul fiecărui membru al PNL să decidă liderii partidului la toate nivelele”, a afirmat Ludovic Orban, joi după-amiază, într-o conferinţă de presă la Ploieşti.

Orban s-a arătat nemulțumit şi modul în care s-au luat deciziile în partid. „De asemnea, mecanismul de luare a deciziilor; am ca obiectiv ca deciziile să nu se mai ia într-un cerc restrâns la Bucureşti, ci toate deciziile importante la partid să fie luate prin consultarea bazei Partidului Naţional Liberal. Trebuie construită o platformă în care să fie parte toţi membri PNL (…), iar comunicarea să nu fie numai de sus în jos, să fie şi de jos în sus (…) Am avut foarte mult de suferit, ca Partid Naţional Liberal, de la construcţia mesajului până la modul de livrare a mesajului către oameni, de la calitatea de multe ori slabă a comunicatorilor noştri, până la modul în care am trebuit să transmitem acest mesaj către diferitele categorii sociale cărora ne-am adresat”, a mai spus liberalul.

În opinia sa, PNL are o „precaritate” de lideri naționali. „Una dintre marile probleme ale PNL în ceea ce priveşte precaritatea de lideri naţionali a fost tocmai această modalitate de alegere, cu bileţele, prin negocieri şi aşa mai departe. Construcţia unui lider naţional este un proces foarte dificil şi este un proces destul de îndelungat, foarte puţini oameni au de la început calităţile necesare pentru a putea deveni lideri performanţi ai partidului la nivel naţional. Activitatea în partid este o şcoală. Sper ca de acum oricine vrea să candideze la o funcţie de conducere la nivel naţional să nu mai apeleze numai la partea tranzacţională, ca să spun aşa, ci pur şi simplu să ia toate organizeţiile în piept, să cunoască, să înveţe ce însemană să ţii un discurs în faţa unei săli”, a adăugat candidatul la şefia PNL

 

Cele mai citite

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis că traficul global de pasageri va...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă