10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechMacovei: Tăriceanu m-a dat afară din Guvern când am refuzat să semnez...

Macovei: Tăriceanu m-a dat afară din Guvern când am refuzat să semnez acte ilegale

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei a dezvăluit că în perioada în care făcea parte din Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu, a fost dată afară dintr-o ședință de către premier deoarece nu a vrut să semneze un contract ilegal. 

”Tăriceanu m-a dat afară din Guvern. Mi-a zis să ies să mă gândesc timp de jumătate de oră. Am ieșit, dar nu am înțeles. În jumătate de oră, nu se schimba nimic, contractul nu devenea legal”, a spus Monica Macovei.

Candidatul la prezidențiale a mai povestit în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 Tv, că pe vremea când era ministrul Justiției, Călin Popescu Tăriceanu, pe atunci premier, i-a spus să-l anunțe atunci când un ministru urma să fie cercetat.

„Când am făcut DNA în 2005, primul cercetat a fost domnul Copos, care era viceprim-ministru și când s-a aflat, în următoarea ședință de guvern toată lumea se uita la mine. Discuția a început așa: Tăriceanu a zis „Monica am crezut că mergem după opoziție””, a relatat Monica Macovei.

Potrivit acesteia, Tăriceanu i-a spus să-l pună în legătură directă cu procurorii sau s[-l anunțe ea atunci când un membru al guvernului este cercetat.

„El zicea: atunci te rog să-mi stabilești o linie directă cu procurorii sau prin tine ca eu să aflu când un membru al guvernului este cercetat. Vreau să știu când un ministru este cercetat și i-am spus: Nu veți ști și nici eu nu voi ști. Eu am rezistat acestor presiuni, mă dădea afară din guvern să mă gândesc dacă e legal”, a continuat Macovei.

În ceea ce privește candidatura sa la prezidențiale, Monica Macovei a precizat că a strâns deja peste 100.000 de semnături cu ajutorul voluntarilor, fiind sigură că va strânge necesarul de 200.000 în scurt timp.

„Îi provoc și pe ceilalți candidați să-și dea demisia din partidele lor dacă vor să fie președinți, pentru că președintele trebuie să fie independent”, a mai spus Macovei.

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă