18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăTechMeleşcanu vrea susţinerea ACL dacă Iohannis ar fi declarat incompatibil

Meleşcanu vrea susţinerea ACL dacă Iohannis ar fi declarat incompatibil

Teodor Meleşcanu, fostul director SIE şi candidat independent la Preşedinţie, spune într-un interviu la RFI că ar accepta să fie susţinut de Alianţa Creştin Liberală dacă preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ar fi declarat incompatibil de ICCJ, informează Mediafax.

În opinia lui Teodor Meleşcanu, candidatura lui Klaus Iohannis la Preşedinţie este "şubrezită foarte mult" în prezent: "Sigur că, din păcate, la ora actuală, candidatul Alianţei Creştin Liberale are unele dificultăţi. Aici nu noi trebuie să ne pronunţăm, justiţia poate să-l declare incompatibil sau compatibil, dar chiar şi acest simplu fapt şubrezeşte foarte mult această candidatură, pentru că nu vreau să mă refer la ceilalţi competitori ca persoane. Dar din punct de vedere al candidaturii, este o candidatură care nu văd cum ar putea într-o bătălie cu reprezentantul socialiştilor, domnul Victor Ponta, să câştige".

Întrebat dacă ar accepta să fie susţinut de ACL la Preşedinţie, Teodor Meleşcanu a replicat: "Răspunsul este da şi aş fi chiar foarte satisfăcut de acest lucru, pentru că l-aş considera o decizie foarte înţeleaptă".

Instanţa supremă a amânat joi, pentru 30 septembrie, decizia privind admisibilitatea în principiu a judecării recursului formulat în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe Klaus Iohannis de incompatibilitate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) trebuia să verifice joi, în cameră de consiliu, actele depuse la dosar, pentru a stabili dacă recursul poate fi trimis unui complet de judecată. Instanţa a amânat analiza raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, această procedură umând să fie judecată, în complet de filtru, la 30 septembrie. Ulterior, dacă se admite judecarea recursului, dosarul va fi repartizat unui complet, care va decide definitiv dacă Iohannis a fost sau nu în incompatibilitate.

 

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Republica Moldova transmite primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE

Republica Moldova va înainta către Comisia Europeană, la data de 24 aprilie 2024, primele rapoarte privind îndeplinirea condițiilor de intrare în UE. Documentul va fi...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă