15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechMizele fuziunii PLR-PC

Mizele fuziunii PLR-PC

UDPATE: Partidul Conservator (PC) și Partidul Liberal Reformator (PLR) au semnat, vineri, protocolul de fuzionare a celor două formațiuni politice. 

Citește și: OFICIAL: PC și PLR au fuzionat

———

Noul partid, botezat ALDE, va avea o relație complicată cu Dan Voiculescu, fondatorul PC: mogulul este certat cu Daniel Constantin, dar Călin Popescu Tăriceanu este vârful luptei anticorupție.

Formațiunea care va rezulta din fuziunea PLR-PC se va numi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) şi va fi lansată, oficial, astăzi, în cadrul unui congres comun, au anunţat viitorii copreşedinţi ai partidului, Călin Popescu-Tăriceanu (PLR) şi Daniel Constantin (PC).

Deși niciuna din formațiuni nu a participat la alegerile din 2012, noul partid va avea 41 de parlamentari, fiind al patrulea ca forță în Legislativ, după PSD, PNL și UNPR. Practic, noul partid a împrumutat numele formațiunii liberale europene, Tăriceanu anunțând că a primit o invitaţie de a se alătura partidului european ALDE.

Dacă fațada noului partid este europeană, obiectivele sunt mulate pe realitatea politică internă. Astfel, Tăriceanu a anunțat că partidul va apăra şi va promova drepturile şi libertăţile individului, puse la grea încercare de „instituţii ale statului”. „Toate instituţiile statului trebuie să funcţioneze sub controlul civil, sub controlul cetăţenilor. Între Parlament şi Executiv există aceste raporturi de control şi echilibru reciproc. Din păcate, există alte instituţii care scapă controlului civil şi aici mă refer la unele dintre instituţiile de forţă ale statului”, a declarat Tăriceanu, în momentul anunțului fuziunii PLR-PC.

Cu alte cuvinte, noua formațiune va fi un instrument pentru a bloca lupta anticorupție, prin controlul justiției de către Parlament. De altfel, Tăriceanu a suplimentat lista demersurilor în domeniu, prin propunerea unei comisii care să centralizeze inițiativele de modificare a legislației venite din partea magistraților. Decizia a fost luată după o întâlnire cu Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), care reprezintă doar aproximativ 100 de magistrați din totalul celor 8.000 și care este cunoscută pentru poziția anti-DNA.

Nemulțumiri în PC

Un alt obiectiv anunțat este atragerea electoratului liberal pe motiv că PNL ar fi devenit „promotorul unei politici care pare mai degrabă îndreptată către întărirea instituţiilor de forţă, a instituţiilor represive, care folosesc drept armă principală cătuşele”. Tocmai pentru a încerca să atragă electoratul PNL, Tăriceanu a anunțat că, la alegerile viitoare, noul partid va candida independent – cu alte cuvinte separat de PSD, cu care ALDE este într-o alianță guvernamentală.

Negocierile pentru fuziunea dintre cele două partide nu au fost lipsite de tensiuni. Discuțiile s-au suprapus peste scandalul din PC apărut după ce președintele fondator, Dan Voiculescu, aflat în spatele gratiilor, a început să îl atace dur pe Daniel Constantin. Unul dintre motivele care au stat la baza condamnării lui Voiculescu în cazul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare a fost faptul că Ministerul Agriculturii, condus de Daniel Constantin, s-a menținut parte civilă în dosar, pentru a-și recupera prejudiciul.  Cu puțin timp înainte de fuziune, un grup de susținători ai lui Voiculescu din PC,  în frunte cu senatorul Alfred Mihai, au pus bazele unei noi formaţiuni politice – Partidul Puterii Umaniste Social Liberal (PPUSL). Pe blogul său, Voiculescu a salutat deja înscrierea la tribunal a PPUSL, formaţiunea reflectând ideile sale politice.

Citește și: SCANDAL ÎN PC. Grapini își varsă ”amărăciunea” pe Facebook. Conservatorii: Hoțul strigă hoții

Europarlamentarul Maria Grapini a anunțat că demisionează din (PC), acuzându-l pe Constantin că i-a furat partidul lui Dan Voiculescu pentru a-l desfiinţa prin fuziunea cu formaţiunea condusă de Tăriceanu. Este posibil ca și alți parlamentari să se îndrepte către formațiunea lui Voiculescu, printre criticii fuziunii numărându-se și senatorul Cristiana Anghel. În ciuda acestor scandaluri, relația dintre trustul media coordonat de Voiculescu și noua formațiune pare nuanțată. Daniel Constantin a fost în permanență, atacat, însă, Tăriceanu a beneficiat de emisiuni favorabile. Motivul: președintele Senatului este în fruntea celor care blochează acțiunile DNA, având un obiectiv comun cu Dan Voiculescu.

 

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Te confrunți cu durere la nivelul genunchiului? Cum recunoști ruptura de menisc și ce poți face pentru a o trata

Durerile articulare pot apărea foarte frecvent ca urmare a unei serii largi de cauze și factori de risc, ceea ce înseamnă că pentru a...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Reforma austerității, îmblânzită. Plafonări peste plafonări de la Guvern

După austeritatatea de anul trecut și cu un deficit bugetar la limită, Executivul face cadouri pentru români, iar angajații din companiile de stat pot...
Ultima oră
Pe aceeași temă