12.2 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăTechMRU: Rolul Elenei Udrea în politică este profund toxic

MRU: Rolul Elenei Udrea în politică este profund toxic

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, la Gândul live, că rolul Elenei Udrea în politică este "profund toxic", menţionând că președinta PMP este unul dintre cei care au contribuit la despărţirea de Traian Băsescu a oamenilor de calitate care au lucrat cu acesta, în timp, relatează Mediafax.

El a spus că Elena Udrea l-a atacat în ultima vreme în mod "injurios". "Sincer, cred că rolul doamnei Udrea în politică este profund toxic", a spus Ungureanu la Gândul Live, menţionând că speră că preşedintele PMP a învăţat o lecţie din episoadele confruntării cu el.

Întrebat despre faptul că Elena Udrea a fost susţinută de Traian Băsescu, Ungureanu a spus că îi face preşedintelui un merit din faptul că a încercat să promoveze oameni de valoare, în timp, menţionând însă că aceştia au plecat. Fostul premier a spus că este de părere că unul dintre oamenii care au contribuit la despărţirea preşedintelui Băsescu de oamenii de calitate cu care acesta a lucrat – începând cu Andrei Pleşu şi terminând cu Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi – este tocmai Elena Udrea.

Liderul Forţei Civice a spus că tonul răspunsurilor care i-au venit, pe diverse căi, la articolele pe care le-a scris recent, în presă, este asemănător celui din perioada stalinistă. "Nu ai ce să cauţi în dreapta politică cu gândire stalinistă şi când te aştepţi doar la cultul personalităţii", a spus Ungureanu.

El a mai spus că există două nume în politica românească de care nu poţi face abstracţie când este vorba despre cei 10 ani de mandat ai preşedintelui Băsescu: Dan Voiculescu şi Elena Udrea.

"Sincer, nu cred că doamna Udrea a avut prieteni oneşti care să-i tragă mâneca", a spus Ungureanu.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, a declarat, luni, că Mihai Răzvan Ungureanu încearcă să intre în proiectul de unificare atacând-o pe ea şi pe preşedintele Traian Băsescu şi a arătat că, dacă cineva se dezice de un lucru pe care l-a susţinut, atunci dă un semnal către electorat că este oportunist.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă