21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăTechOpoziția cere sesiune extraordinară pe reducerea CAS

Opoziția cere sesiune extraordinară pe reducerea CAS

 

Parlamentarii Alianței Creștin-Liberale, ai PP-DD, PMP și ai minorităților naționale au depus la președinții celor două Camere cereri de convocare a aleșilor într-o sesiune extraordinară, pentru reexaminarea proiectului de lege privind reducerea CAS.

Opoziția și-ar dori ca sesiunea să aibă loc pe 18 și, respectiv, 19 august, dar sunt șanse mici ca puterea să le facă pe plac. Motivele sunt două și țin de două realități total diferite. Primul se referă la disponibilitatea redusă a senatorilor și deputaților de a-și strica vacanța pentru a veni la lucru. Al doilea ține, mai degrabă, de calcule economice și electorale.

Pe de o parte, oricum puterea nu mai este prea convinsă, uitându-se la cifre, că este sustenabilă o reducere a CAS cu cinci puncte procentuale, de la 1 octombrie, așa cum a anunțat că-și dorește premierul Victor Ponta. Iar pe de alta, dacă decid să meargă până la capăt cu reducerea CAS, parlamentarii coaliției la guvernare vor să aibă ei inițiativa, nu să se plieze pe o cerere a opoziției, care-și poate face campanie susținând că luptă pentru scăderea contribuției.

De altfel, ieri, când a anunțat depunerea cererilor de convocare a Parlamentului, vicepreședintele liberal Ludovic Orban a declarat că are informații potrivit cărora deputații și senatorii puterii ar vrea să boicoteze sesiunea extraordinară. „Solicităm parlamentarilor din arcul majorităţii să nu facă jocul lui Victor Ponta şi al lui Traian Băsescu şi să participe la sesiunea extraordinară“, a spus Orban, adăugând că, dacă proiectul nu va fi rediscutat săptămâna viitoare, reducerea nu va putea fi aplicată de la 1 octombrie.

Drept răspuns la solicitarea opoziției, conducerea Senatului a anunțat că va fi o sesiune extraordinară pe 18 august. Mai întâi, va avea loc o ședință a Biroului Permanent, apoi plenul. Chiar dacă va fi întrunit cvorumul de lucru la Senat, pentru a se considera că proiectul a fost dezbătut și aprobat iarăși de Parlament, este nevoie și de votul deputaților.

Președintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea proiectului de lege privind reducerea CAS pe motiv că măsura nu ar fi sustenabilă, iar Guvernul nu i-a pus la dispoziție documente din care să rezulte de unde vor fi luați banii necesari acoperirii deficitului suplimentar creat la fondul de pensii.  

Cele mai citite

Back home. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, înapoi la Masterchef, emisiune difuzată de PRO TV

Vuiește întregul internet! După scandalul de la Antena 1, când cei trei chefi au anunțat trustul cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor că...

Trafic de droguri la Craiova. Două persoane au fost reținute

La data de 15 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au luat o...

Boris Becker, despre Simona Halep: „Cred că tenisul mondial are nevoie de ea”

Fostul mare jucător german Boris Becker, prezent, marţi, la Bucureşti, la premiera filmului documentar Nasty, a declarat că tenisul mondial are nevoie de Simona Halep. „Mă...
Ultima oră
Pe aceeași temă