15 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăTechOprea: Cu Iohannis am avut doar întâlniri instituționale, despre o altă majoritate...

Oprea: Cu Iohannis am avut doar întâlniri instituționale, despre o altă majoritate am discutat cu Blaga, Gorghiu, Petrache

~~"(…) Acest proiect al nostru, politic, UNPR, are în pilonii respectivi faptul că sprijinim președintele României, indiferent cum îl cheamă, acum îl cheamă domnul Klaus Iohannis. (…) Nu am avut cu dânsul decât întâlniri instituționale. Uitați ce s-a întâmplat: m-a sunat domnul Mihalache, care este șeful Cancelariei (prezidențiale — n.r.), am fost coleg cu el înainte să plec din PSD, și el a plecat din PSD, și m-a rugat să vin cu un sfert de oră mai devreme ( la Cotroceni — n.r.).

M-am dus la el în birou, am băut cu el o cafea, am avut o discuție particulară. Când am coborât împreună, la fără două minute, era presa și m-au văzut, coboram scările cu domnul Mihalache, și au făcut tot felul de scenarii. Nu, cu domnul președinte m-am văzut ultima oară când am discutat alături de colegii din coaliție problema strategiei de securitate națională, care e o strategie bună, am fost imediat de acord cu ea ", a declarat președintele UNPR, întrebat ce a discutat cu președintele Klaus Iohannis înaintea ultimelor consultări ale șefului statului cu partidele parlamentare de la Cotroceni.

Întrebat dacă nu a vorbit despre o nouă majoritate parlamentară, Oprea a răspuns: "Nu, nu".

Cât despre o funcție a sa într-un viitor guvern, președintele UNPR a precizat: "V-am spus că am vorbit aceste lucruri cu domnul Blaga".

"Cu asta se ocupă domnul Blaga, e copreședinte. Am vorbit, vreau să știți, și cu doamna Gorghiu, am vorbit și cu domnul Petrache, cum să nu. Asta fac oamenii politici și este normal să faci toate aceste lucruri, să vorbești. Răspunsul meu a fost că nu pot să ies dintr-o majoritate, fiindcă mi-am dat cuvântul, suntem parteneri serioși. Așa am făcut și când eram cu domnul Blaga colegi în Guvern.

Nu am dărâmat, am fost singurii care nu am dărâmat Guvernul Ungureanu. Domnului Ungureanu, un premier tânăr atunci, i-am sugerat doar să nu plece în Polonia că rămâne fără serviciu, și a plecat. Și domnului Cristi Diaconescu, era ministrul meu…i-am rugat să stea, totuși, în țară, că s-ar putea să rămână fără serviciu, și au rămas până la urmă, fiindcă a căzut la patru voturi. În schimb, noi am fost serioși (UNPR — n.r.) pentru că un blazon se câștigă greu în politică. Noi suntem un partid tânăr. (…) Se știe că, în momentul în care-mi dau cuvântul, mă țin de el și-l respect, și asta e important", a mai declarat președintele UNPR pentru agentia AGERPRES.

Cele mai citite

Andrei Caramitru despre Nicușor Dan: “Așa dezastru colosal nu am văzut în viața mea”

Analistul economic Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR, face un comentariu dur despre prestația lui Nicușor Dan ca primar al Bucuretiului, afirmând că...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Premierul Netanyahu și șeful CIA, William Burns, au discutat despre o „pauză” în operațiunile militare din sudul Fâșiei Gaza

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă 'pauză' în operaţiunile militare în sudul Fâşiei...
Ultima oră
Pe aceeași temă