14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechPambuccian: Aleşii care au migrat în baza ordonanţei traseiştilor trebuie să-şi piardă...

Pambuccian: Aleşii care au migrat în baza ordonanţei traseiştilor trebuie să-şi piardă mandatul

Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Parlamentul României, a declarat, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Codului electoral, că membrii grupului sunt în favoarea ideii ca aleşii care au migrat în baza OUG 55 să-şi piardă mandatul.

"Noi suntem singurul grup politic în care nimeni niciodată nu a plecat de la noi la altcineva sau a venit de la altcineva către noi, aşa că suntem pentru pierdea mandatelor, mai ales că, repet, la noi disciplina asta a existat întotdeuna. (…) tu propui ceva în campanie şi oamenii votează, este ca şi cum ai un contract cu cei care te-au votat.(…) E un contract, îl respecţi”, a spus Pambuccian, citat de Mediafax.

El a menţionat că în discuţiile cu Iohannis reprezentanţii grupului minorităţilor au insitat ca în privinţa votului la distanţă sau în diaspora, care urmează a fi reglementat, să fie păstrat caracterul direct şi secret. Pambuccian a precizat că reprezentanţii grupului au mai propus ca de organizarea alegerilor să se ocupe un organizator stabil, care să profesionalizeze foarte mult şi care să fie AEP.

În ceea ce priveşte alegerile generale, Pambuccian a spus că votul uninominal s-a dovedit a fi o eroare, aşa cum a prevăzut.

 

 

Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Liniile STB care duc la Arena Națională, modificate cu ocazia partidei FCSB – Rapid

În această sâmbătă, liniile 86, 90 și 143 vor funcționa pe trasee temporar modificate, informează Societatea de Transport București (STB). “Cu ocazia organizării meciului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă