11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechPartidul lui Mircea Geoană, la consultări cu premierul Cioloş pe tema modificării...

Partidul lui Mircea Geoană, la consultări cu premierul Cioloş pe tema modificării legii alegerilor locale

O delegaţie condusă de preşedintele PSRO, Mircea Geoană, se va întâlni, luni, cu premierul Dacian Cioloş în cadrul consultărilor pe tema modificării legii alegerilor locale, au declarat pentru Agerpres oficiali ai formaţiunii politice. Întrevederea va avea loc la ora 13,45, la Vila Lac. 

PSRO susţine că organizarea alegerilor locale în două tururi de scrutin reprezintă un element important care poate contribui la apariţia unei noi clase politice, bazată pe criterii de profesionalism şi integritate. “În lipsa unui cadru competiţional corect şi democratic, cel mai mare risc pentru România este ca anul electoral 2016 să reproducă acelaşi sistem de partide, iar cartelul corupţiei politice şi al proastei guvernări să continue să conducă România”, se arată într-un comunicat al partidului. 

PSRO apreciază, totodată, că există timpul necesar organizării alegerilor locale în două tururi, iar costurile necesare pot fi acoperite în patru ani în care administraţiile locale “nu vor mai cheltui pe un tei 2.500 de lei, iar pe o crizantemă 360 lei”.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă