13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăTechPartidul Monicăi Macovei a depus cererea de înregistrare la Tribunal

Partidul Monicăi Macovei a depus cererea de înregistrare la Tribunal

Partidul M10 a depus, miercuri, cerere de înregistrare la Tribunalul București, formaţiunea urmând să fie condusă, până la înscrierea în Registrul partidelor, de Comitetul de Inițiativă Națională, al cărui președinte este europarlamentarul Monica Macovei, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Cererea de înregistrare este însoțită de peste 200 de semnături ale reprezentanților organizațiilor din țară și diaspora, care devin, astfel, membri fondatori M10, se mai arată în comunicat. Partidul M10 este printre primele formaţiuni politice care solicită personalitate juridică pe baza noilor prevederi ale Legii 14/2003 privind partidele politice, care permit înființarea unui partid politic cu minimum 3 membri fondatori.

În doar câteva săptămâni, am adunat semnăturile pentru înscrierea partidului, așa cum prevedea vechea lege. Adică, avem peste 25.000 de semnături, din 20 județe plus București, avem deci susținere publică. Avem un teanc întreg de formulare, pe care nu le-am mai depus astăzi la Tribunal, pentru că nu mai este nevoie, însă, pentru noi, oamenii aceștia sunt susținători și, probabil, mulți dintre ei vor deveni membri de partid. Vom lua legătura cu ei și îi vom invita să participle la activitățile partidului M10, în orașele si satele în care locuiesc. Cu acești 25.000 de oameni începem să construim noua forță politică din România și, sunt convinsă, cu mulți alții din cei dezamăgiți de clasa politică, cei care nu mai au pe cine să aleagă, pentru că nu se simt reprezentați. Noi îi vom reprezenta“, a declarat Monica Macovei, membru fondator al Partidului M10 și președinte al Comitetul de Inițiativă Națională al Partidului M10, potrivit comunicatului.

M10 va avea o Comisie de Integritate din care fac parte și doi reprezentanți ai societății civile, care nu sunt membri de partid – Cristian Ghinea (CRPE) și Gelu Trandafir (Freedom House). Comisia de Integritate va avea drept de veto. Nu vom face nicio propunere pentru funcții publice, cum ar fi candidații la alegerile locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale, dacă persoana respectivă nu are aprobarea Comisiei de Integritate. Acestea sunt regulile partidului nostru, care vor garanta că M10 va avea candidați onești, integri, profesioniști. Statutul M10 prevede ca din Comisia de Integritate fac parte și persoane din afara partidului, pentru a elimina orice risc, chiar și aparent, de părtinire sau de aranjamente interne, cu toate că eu personal am încredere în cei din partid care sunt și vor fi în această Comisie. Toate partidele politice de acum mimează integritatea, adoptă criterii de integritate de ochii lumii și de gura presei, dar când este să le aplice, îi vedem la televizor cum trimit scrisori de solidarizare cu condamnații penal sau lipsesc de la ședințele de ridicare a imunității vreunui parlamentar, ca să nu fie cvorum de ședință. M10 este cu totul altfel, încă de la început. M10 are criterii de integritate și le aplică. Aceasta este marea diferență, noi facem ce spunem, pentru că nu mințim și pentru că vorbele noastre vin din convingere“, a declarat Monica Macovei.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă