16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechLiberalii au finalizat proiectul legii privind votul prin corespondenţă

Liberalii au finalizat proiectul legii privind votul prin corespondenţă

Alina Gorghiu, unul dintre copreşedinţii Partidului Naţional Liberal, a declarat, joi, că liberalii au terminat proiectul de lege privind votul prin corespondenţă care va fi transmis tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv lui Valeriu Zgonea şi premierului Ponta.“Credem că revoluţia la urne din noiembrie ne obligă să legiferăm votul prin corespondenţă şi să dublăm numărul de parlamentari pe diaspora“, a spus Gorghiu, informează Mediafax.

Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a prezentat proiectul de lege privind votul prin corespondenţă, precizând că este “simplu, funcţional şi garantează secretul votului“. El a menţionat că votul prin corespondenţă este un vot alternativ care nu exclude votul obişnuit, prin prezenţa la urne, într-o secţie de votare organziată în străinătate şi, de aceea, este obligatoriu ca acest vot prin corespondenţă să fie dublat de măsuri privind organizarea secţiilor de votare din străinătate.

Voicu a arătat că PNL susţine transferul delimitării şi organizării secţiilor de votare de la MAE la Autoritatea Electorală Permanentă, concomitent cu o creştere consistentă a numărului acestor secţii de votare, AEP putând să se raporteze la statistica votului din noiembrie 2014, pentru a crea “o geografie a secţiilor de vot din străinătate, care să se adreseze direct comunităţilor de români cu populaţie mare”.

El a mai arătat că legea este gândită astfel încât alegătorul să nu cheltuiască niciun ban în exercitarea votului. Legea prevede, de asemenea, măsuri de publicitate din partea AEP şi a MAE, prin misiunile diplomatice, iar partidele politice vor avea, de asemenea, interesul de a promova această lege prin corespondenţă.

 

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...
Ultima oră
Pe aceeași temă