10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăTechPNL cere Guvernului mai multe secţii de votare în diaspora

PNL cere Guvernului mai multe secţii de votare în diaspora

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, luni, o rezoluţie prin care solicită Guvernului să adopte o ordonanţă astfel încât, pe lângă secţiile de votare din ambasade şi consulate, MAE să constituie un număr de secţii cel puţin egal cu cel din al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, iar procedura de înregistrare a celor care votează în afara ţării să poată fi transmisă prin poşta electronică, informează Agerpres.

Liberalii cer prin această rezoluţie modificarea Legii 208/2015 privind alegerile parlamentare, dar şi a Legii 288 din 2015 privind votul prin corespondenţă. 
“Reglementările cu privire la secţiile de votare din străinatate, în situaţia secţiilor constituite la solicitarea a cel puţin 100 de alegători, să prevadă dreptul de vot la secţia respectivă a tuturor cetăţenilor români cu domiciliul în localitatea sau grupul de localităţi arondate acelei secţii, indiferent dacă au semnat sau nu solicitarea de constituire a secţiei”, se mai arată în rezoluţie. 
Totodată, liberalii solicită Televiziunii Publice promovarea campaniei de informare pentru votul în străinătate, iniţiată de Ministerul Afacerilor Externe, prin includerea spotului informativ şi în jurnalele de ştiri. 
Liberalii fac apel la instituţiile media pentru a sprijini campania de informare cu privire la votul din străinatate, prin includerea spotului informativ în secţiunea ‘mesaje de interes public’. 

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă