15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechPNL convoacă Consiliul Național al Partidului. Ce teme vor fi dezbătute

PNL convoacă Consiliul Național al Partidului. Ce teme vor fi dezbătute

Conducerea PNL a decis luni să convoace Consiliul Național al partidului în 23 mai, la reuniune urmând să fie aprobată forma finală a programului de guvernare al liberalilor și să se discute despre depunerea unei moțiuni de cenzură în actuala sesiune, a declarat co-președintele PNL Vasile Blaga, potrivit Mediafax

Blaga a spus că au fost parcurse toate etapele conceperii programului și că documentul trebuie aprobat ”cum trebuie” în Consiliul Național al formațiunii.

La reuniune, care se va desfășura la Pitești, se va aproba și calendarul de pregătire și organizare ale alegerilor locale, din 2016, astfel încât ”iarna să ne prindă cu toate lucrurile rezolvate din acest punct de vedere”, a precizat Blaga.

Citește și: PNL cere PSD deblocarea ordonanței cu privire la traseismul politic

În ceea ce privește depunerea unei moțiuni de cenzură în actuala sesiune parlamentară, urmează să fie discutate tema și perioada de depunere, această inițiativă fiind considerată de Blaga drept ”obligatorie”.

Co-președintele PNL a spus că după stabilirea temei moțiunii vor urma discuții cu UDMR, PSRO, grupul Minorităților, în vederea susținerii documentului.

Citește și: Victor Ponta le cere liberalilor să nu blocheze modificarea Constituției

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă