15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăTechPNL-PDL vor prezenta un program economic comun la următoarea vizită FMI

PNL-PDL vor prezenta un program economic comun la următoarea vizită FMI

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că PNL-PDL vor elbora un program economic comun, pe care îl vor prezenta la următoarea vizită FMI în România.

 Klaus Iohannis a evitat  să se pronunţe asupra poziţiei exprimate de liberali, în timpul campaniei pentru europarlamentare, împotriva unui nou acord cu FMI, precizând că acest subiect nu a fost abordat la discuţia cu delegaţia FMI din cursul zilei.

"Nu am discutat această chestiune. Discuţia a fost una foarte deschisă, foarte bună şi destul de lungă. Am reuşit să abordăm aproape toate temele care au fost importante pentru delegaţia FMI, Comisie şi Banca Mondială", a răspuns liderul PNL.

"Venind vorba de program economic, noi avem unul, dar în ideea în care vom continua colaborarea cu PDL este evident că în perioada imediat următoare va trebui să generăm un program economic comun. Lucru pe care cred că îl vom face într-un termen rezonabil. Am prezentat această dorinţă partenerilor de discuţie şi eu cred că la următoarea vizită a FMI, Comisiei Europene, Banca Mondială în România vom fi în situaţia de a prezenta un program economic comun în care vom include punctele negociate în comisiile economice", a răspuns Iohannis, fără să menţioneze dacă liberalii îşi mențin poziţia împotriva unui nou acord cu FMI.

Programul economic al PNL, adoptat în Delegaţia Permanentă în 16 mai, în perioada campaniei pentru alegerile europarlamentare, propune plafonarea TVA şi a altor impozite şi taxe la 16%, renunţarea la ideea unui nou acord cu FMI, mizând pe un ritm de creştere economică anuală de 5% în următorii 10 ani. Proiectul PNL preciza, între altele, că se "are în vedere o consolidare a rezultatelor macroeconomice de până în prezent, dar şi asigurarea dezvoltării României fără un alt acord cu FMI".

Cele mai citite

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

A venit nota de plată pentru incidentele din 8 martie. Sancțiuni fără precedent pentru Dinamo și UTA

Dinamo și UTA au fost amendate cu câte 100.000 de lei și vor disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu fără spectatori, în...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...
Ultima oră
Pe aceeași temă