10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăTechCongresul PNL-PDL a aprobat fuziunea celor două partide

Congresul PNL-PDL a aprobat fuziunea celor două partide

Congresul comun PNL-PDL a aprobat fuziunea dintre cele două formațiuni politice, sub denumirea PNL. Anterior, fuziunea a fost aprobată de Congresul PNL și de Convenția Națională a PDL. Până la fuziune, programată pentru ianuarie 2015, cele două partide vor forma o alianță, Alianța Creștin Liberală. Obiectivul acestei alianțe este participarea cu un candidat şi un program comun la alegerile prezidenţiale, candidat care va fi desemnat în urma unor cerecetări sociologice, de către Delegaţia Permanentă a PNL şi Biroul Permanent Naţional al PDL.

UPDATE 14:15  "Astăzi s-a născut marele partid al dreptei româneşti, marele Partid Naţional Liberal”, a declarat liderul PNL, Klaus Iohannis.Le mulţumesc celor care nu se lasă intimidaţi de diversiuni şi provocări şi au rămas în echipă", a declarat liderul PNL.

"Vreau mai puţin spectacol, mai puţină gălăgie şi mai multă sobrietate în exercitarea funcţiei de preşedinte. Nu mai vreau ca diversele categorii sociale să fie instigate una împotriva celeilalte. Ceea ce îmi doresc eu pentru ţara mea sunt convins că vă doriţi şi dvs: prosperitate, stat de drept, dezvoltare şi modernizare", afirmat Iohannis.

UPDATE 13.45  Vasile Blaga se adresează delegaților la congresul comun „Ce construim astăzi nu e nici CDR 2, nici USL 2. Azi am semnat certificatul de naştere a celui mai mare partid de centru dreapta din istoria României. Sunt convins că va trimite PSD în opoziţie. Nu e un secret pentru nimeni. În această sală se află viitorul preşedinte al României. În momentul în care am decis cine e candidatul comun, îl vom susţine cu toată forţa”.

UPDATE 13.40  Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a spus, sâmbătă, la Convenţia de fuziune între PDL şi PNL, că "în 26 iulie, ora două fără zece, a inceput să bată ceasul victoriei PNL", susţinând că ceasul lui Victor Ponta a început "să ticăie".

CITEŞTE ŞI  Predoiu la Congresul PNL-PDL: Domnule Ponta, ceasul dvs. a început să ticăie, în 26 iulie, la două fără zece

UPDATE 13.30  Reprezentanţii PDL şi ai PNL au aprobat sâmbătă, în unanimitate, într-un congres comun, protocolul de fuziune prin contopire dintre PDL şi PNL şi statutul noului partid. Protocolul de fuziune dintre PNL şi PDL fusese adoptat şi separat de reprezentanţii PN şi PDL. După citirea protocolului de fuziune de către europarlamentul PDL Daniel Budea şi votarea acestui document, în unanimitate, preşedintele PDL Vasile Blaga şi liderul PNL Klaus Iohannis şi-au strâns mână în aplauzele liderilor şi a democrat-liberalilor prezenţi la congres.

UPDATE 13:00  Congresul comun pentru fuziunea PNL-PDL, prin reunirea congresului PNL alături de convenţia PDL, a început sâmbătă, în debutul şedinţei fiind intonat Imnul naţional, din care a fost omisă strofa care conţine cuvintele "un nume de Traian".

UPDATE 12:30  Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că "îl revoltă ipocrizia fără margini" a celor care au plecat din PDL, "nu mai pot de grija PDL" şi care şi-au făcut partid "parazitând PDL-ul".

CITEŞTE ŞI    Monica Macovei, lăsată fără microfon la Convenţia PDL

UPDATE 12:20  Congresul PNL a aprobat protocolul de fuziune cu PDL cu largă majoritate. Protocolul de fuziune prin contopire între PDL și PNL a fost aprobat și de Convenția Naționala Extraordinară a PDL.

CITEŞTE ŞI    Ponta, pe Facebook, despre Congresul PNL-PDL: E o reunire a nebunilor şi a mişeilor sub acelaşi acoperiş

UPDATE 12:10  Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că prin aprobarea protocolului de fuziune dintre PDL şi PNL democrat-liberalii semnează "certificatul de naştere" al noului partid de centru-dreapta. "Astăzi practic vom semna certificatul de naştere al noului partid. Odată ce astăzi în foruile supreme de conducere ale celor două partide luăm decizia fuziunii, nu mai e cale de întors. Ce vor face astăzi PDL şi PNL nu se mai desface", le-a spus Vasile Blaga delegaţilor la Convenţia naţională a PDL, arătând că aceia care "pariază" că acest proces de fuziune nu se va realiza şi fac speculaţii "pariază greşit".

CITEŞTE ŞI   Elena Udrea, mesaj pe Facebook: Este o zi neagră în istoria politică post-devembristă. PDL dispare!

UPDATE 12:00  A început Congresul PNL

CITEŞTE ŞI   Congresul PNL a durat 25 de minute. Din imnul naţional a fost omisă strofa cu "un nume de Traian"

UPDATE 11:45  Convenţia Naţională a PDL a aprobat, sâmbătă, cu două abţineri, fuziunea prin absorbţie cu partidul Forţa Civică, preşedintele PDL Vasile Blaga spunând reprezentanţilor FC că sunt bineveniţi în PDL, care va avea grijă de ei şi că activitatea în FC li se va considera "vechime".

 

Congresele PNL și PDL se vor reuni, astăzi, pentru a valida fuziunea dintre cele două partide. Fuziunea este însă un proces juridic de durată, astfel încât până la 1 ianuarie 2015  liberalii și democrat-liberalii vor conviețui în alianță.

Congresul PNL și Convenția Națională a PDL se vor reuni separat în prima parte a zilei pentru a aproba protocolul de fuziune și statutul noului partid. Înaintea congresului comun de fuziune, PDL se va întruni în Convenția Națională Extraordinară a partidului pentru a ratifica fuziunea prin absorbție a Forței Civice condusă de Mihai Răzvan Ungureanu.

În același timp, Mihai Răzvan Ungureanu și Andrei Chiliman vor primi validarea Convenției pentru a deveni prim-vicepreședinți ai PDL, iar Vlad Moisescu vicepreședinte al partidului.

PDL, în Covenția Națională, iar PNL în congres, vor valida protocolul de fuziune prin contopire dintre PNL și PDL, Statutul viitorului partid și programul politic, dar și protocolul Alianței Creștin Liberale PNL-PDL în numele căreia va intra în cursa prezidențială candidatul comun al celor două partide.

Ulterior, delegații celor două partide se vor reuni în aceeași sală pentru a marca fuziunea. Dincolo de mesajul politic al celor două partide, fuziunea se va petrece etapizat. Astfel, în campania pentru alegerile prezidențiale cele două partide vor participa într-o alianță electorală, Alianța Creștin Liberală (ACL). Protocolul alianței prevede că în alegerile prezidențiale candidatul comun va avea însemnele electorale ale celor două partide, un program electoral comun, alianța fiind condusă paritar de delegațiile celor două partide. Klaus Iohannis și Vasile Blaga vor fi copreședinți, secondați de alți zece membri, câte cinci din fiecare partid. Candidatul comun la prezidențiale va fi ales pe baza sondajelor de opinie între Klaus Iohannis (PNL) și Cătălin Predoiu (PDL). Iohannis este considerat favorit chiar de reprezentanții PDL. Liderul PDL Arad, Gheorghe Falcă, s-a declarat convins că viitorul candidat al ACL pentru Preşedinţia României va fi Klaus Iohannis, şi nu Cătălin Predoiu, pentru că primul ar sta mai bine în sondaje.

Nemulțumiții din cele două partide

Astăzi se vor înregistra și două absențe de marcă. Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat ca nu va participa  la Congresul PNL-PDL de maine.  Crin Antonescu îşi motivează absenţa de la Congres prin faptul că nu se află în ţară. Fostul lider al PDL Emil Boc a anunţat că nu va participa la congresul de fuziune , având o opinie negativă privind “topirea PDL în PNL”.

De asemenea, există nemulțumiri printre liderii care au rămas în afara cursei pentru Cotroceni.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a lăsat deschisă posibilitatea de a candida ca independent dacă nu va fi inclusă în sondajele de opinie pentru desemnarea prezidențiabilului. “Eu sunt calmă, eu am răbdare până pe 5 august, când se încheie procesul de sondare, de analiză sociologică. ", a precizat Monica Macovei. Mihai Răzvan Ungureanu, proaspăt prim-vicepreședinte PDL nu este de acord cu stabilirea prezidențiabilului stricit pe baza sondajelor de opinie. "Prefer o decizie politică, asumată clar și justificată de către cei care o fac. Acest lucru e suficient pentru a nu îmi dori să facem sondaje peste sondaje, la finalul cărora ne vom trezi, inevitabil, ca cel care pierde să se transforme într-un contestatar al alegerii. ", a scris Ungureanu.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă