17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăTechDivergențe în PNL cu privire la declarația privind demisia lui Băsescu

Divergențe în PNL cu privire la declarația privind demisia lui Băsescu

Deputatul liberal Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că la nivelul grupurilor parlamentare ale PDL şi PNL va exista o poziţie comună în cazul în care se va decide o şedinţă a Parlamentarului pentru a cere demisia preşedintelui Băsescu, în timp ce senatorul liberal Puiu Hașotti a anunțat că grupul senatorilor PNL a decis că va vota în favoarea declarației privind demisia președintelui, chiar dacă grupul PDL are altă poziție.

"Deocamdată nu există o convocare a Parlamentului, diseară o să fie o şedinţă reunită a Birourilor Permanente. Ca o precizare, să nu mai fie dubii, am decis la nivelul celor două grupuri parlamentare PNL şi PDL că poziţia politică va fi coordonată în Parlament. În consecinţă, după ce vom vedea ce vor hotărî Birourile Permanente diseară, vom vedea dacă va fi plen reunit, cu ce ordine de zi, după care liderii grupurilor parlamentare îşi vor coordona poziţia astfel încât să avem o poziţie comună şi unitară a PNL şi a PDL", a precizat Eugen Nicolăescu.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a declarat însă că grupul senatorilor liberali a decis că va vota în favoarea declarației privind demisia președintelui Traian Băsescu, cerând însă și includerea unei solicitări privind demisia din funcția de premier și a lui Victor Ponta.

El a menționat că în cazul în care majoritatea parlamentară nu va accepta completarea propusă de PNL, parlamentarii liberali vor vota totuși în favoarea declarației.

Hașotti a mai precizat că în timpul ședinței de grup a senatorilor PNL l-a sunat pe președintele interimar al partidului, Klaus Iohannis, care i-a spus că, din punctul său de vedere, parlamentarii trebuie să aibă poziția pe care o consideră dânșii.

Liderul PNL a fost întrebat de ce liberalii și democrat-liberalii au poziții diferite în acest subiect: ”Suntem încă două partide diferite”, a replicat Hașotti.

Senatorul PNL Teodor Atanasiu a declarat, luni, că este convins de faptul că parlamentarii PDL vor fi de acord cu senatorii PNL în ceea ce priveşte poziţia asupra declaraţiei Parlamentului pentru demisia de onoare a lui Traian Băsescu, precizând că este vorba de un gest politic şi nu unul juridic.

"PDL a pus problema procedural, dacă Parlamentul României, care poate demite preşedintele, de ce face acest hazliu gest de a-i cere demisia şi nu de a-l demite şi, dacă sunt întrunite măsurile legale privind demiterea preşedintelui, adică dacă sunt probele prevăzute de legislaţie şi Constituţie în ceea ce înseamnă demiterea preşedintelui. Ori noi am spus că aici nu este vorba de aşa ceva, ci este vorba doar de o simplă declaraţie politică, o declaraţie prin care nu avem nevoie de probe şi nu e vorba de demitere. Şi atunci, fiindcă noi am cerut în repetate rânduri plecarea preşedintelui Traian Băsescu din funcţie (…) considerăm că pentru faptele pe care le-a făcut nici Victor Ponta nu e mai departe decât preşedintele Traian Băsescu şi ar trebui să plece împreună", a spus senatorul PNL.

Atanasiu a fost întrebat dacă nu este un semnal prost din partea PNL şi PDL faptul că au exprimat poziţii diferite faţă de declaraţia privind demisia de onoare a lui Traian Băsescu.

"Sunt convins că, după ce vor înţelege că este vorba de o poziţie politică şi nu este vorba de o procedură tehnică, şi colegii de la PDL vor fi de acord cu noi", a răspuns Atanasiu.

Cele mai citite

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

George Simion dezminte ideea că el sau partidul AUR ar fi făcut “blat” cu PSD

Președintele partidului AUR, George Simion, dezminte ideea că ar fi făcut un "blat" cu PSD și avertizează că informațiile care susțin acest lucru sunt...
Ultima oră
Pe aceeași temă