5.9 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăTechPonta: România este a tuturor românilor, indiferent de religie

Ponta: România este a tuturor românilor, indiferent de religie

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat duminică, cu ocazia unei vizite efectuate în municipiul Bistrița, care a inclus participarea la slujba de sfințire a bisericii greco-catolice "Buna Vestire" din localitate, că România este a tuturor românilor, indiferent de religie, relatează Agerpres.

"Am participat la sfințirea bisericii greco-catolice din Bistrița, la invitația autorităților ecleziastice, și am făcut acest lucru în primul rând pentru a da un mesaj foarte clar: România este a tuturor românilor, a celor majoritari ortodocși, așa cum sunt și eu, a celor romano-catolici, greco-catolici, a protestanților și a neoprotestanților, a tuturor celor care cred în ceva, cred într-un Dumnezeu și în fața lui Dumnezeu suntem toți egali. Toți cei care cred în Dumnezeu, care servesc țara și respectă Constituția și legile țării sunt buni români și vreau să fie foarte clar că nu va exista niciodată o diferențiere sau o discriminare", a spus premierul.

Victor Ponta a adresat tuturor cultelor din România un mesaj "de pace și conviețuire" și a dat ca exemplu zona Ardealului, unde trăiesc de secole oameni de diferite religii.

În plus, premierul a dat asigurări că Guvernul va sprijini în continuare proiectele cultelor religioase, indiferent care sunt acestea.

Prim-ministrul Victor Ponta s-a aflat duminică în mijlocul comunității greco-catolice din județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia sfințirii bisericii ce poartă hramul "Buna Vestire" din municipiul Bistrița. Ceremonia religioasă a fost condusă de episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, și de episcopul Eparhiei de Lugoj, Alexandru Mesian.

La eveniment au mai luat parte prefectul de Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Doina Pană, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, precum și deputații și senatorii de Bistrița-Năsăud și reprezentanți ai unor culte religioase.

La finalul slujbei, Victor Ponta a primit din partea protopopului greco-catolic de Bistrița o pălărie tradițională cu pană de păun și o icoană, în timp ce episcopul de Cluj-Gherla i-a oferit premierului o diplomă de onoare, în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat comunităților greco-catolice.

Cele mai citite

CSM București a făcut un nou transfer! Alina Grijseels, „tigroaică” pentru doi ani

Formația de handbal feminin CSM București a anunțat transferul jucătoarei Alina Grijseels, componenta echipei Metz, pe care „tigroaicele” urmează să o întâlnească în sferturile...

Simona Halep o face praf pe Wozniacki: „Ar trebui să citească decizia mai bine. Şi dacă nu o înţelege, să i se traducă”

Simona Halep a revenit în România după ce săptămâna trecută a participat la turneul WTA de la Miami, primul de după ridicarea suspendării în...

Cătălin Cârstoiu exclude o retragere din cursa electorală

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat luni că este exclus să se retragă din cursa electorală, adăugând că el...
Ultima oră
Pe aceeași temă