13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăTechPonta avertizează PNL: Trădătorii sunt primiţi în PE, dar sunt dispreţuiţi

Ponta avertizează PNL: Trădătorii sunt primiţi în PE, dar sunt dispreţuiţi

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, despre intenţia PNL de a se aflia grupului PPE din Parlamentul European, că trădătorii şi traseiştii sunt primiţi în Parlamentul European, dar sunt dispreţuiţi cum sunt dispreţuiţi şi în România.

”Cred că pentru imaginea României este un lucru foarte prost. Numai în România s-a întâmplat, de două ori, nu o dată, ca un lider de partid să îşi ia partidul peste noapte şi să şi-l ducă dintr-o parte în alta. Nu mai există niciun precedent”, a spus Victor Ponta.

Ponta a mai arătat că ”cei de la Bruxelles, Strasbourg, nu vor vorbi despre Antonescu, pentru că nu ştiu cine este Antonescu, ci despre faptul că în România, pentru a doua oară, un partid candidează într-un fel – PD era socialist, PNL, liberal – şi peste noapte, pentru că aşa decid liderii, trec la altă familie politică”.

”Să ştiţi că trădătorii şi traseiştii sunt primiţi în Parlamentul European, dar sunt dispreţuiţi cum sunt dispreţuiţi şi în România”, a mai spus Ponta.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, precizând că propunerea sa are în vedere faptul că ”Uniunea Europeană nu trebuie să fie condusă de un preşedinte socialist”.

Cele mai citite

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...
Ultima oră
Pe aceeași temă