11 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăTechPonta nu vrea să spună dacă mai este prieten cu Sebastian Ghiţă

Ponta nu vrea să spună dacă mai este prieten cu Sebastian Ghiţă

Ca de obicei, dacă e luni, la Partidul Social Democrat are loc şedinţa săptămânală a Biroului Politic Naţional. Şi, tot ca de obicei, preşedintele PSD a susţinut conferinţa de presă.

De această dată, premierul s-a confruntat cu o situaţie dificillă. Întrebat dacă mai este prieten cu deputatul Sebastian Ghiţă, care acum se află sub control judiciar impus de procurorii DNA de la Ploieşti într-un dosar penal, Ponta a refuzat să răspundă, rezumându-se la a spune că "daţi-mi voie să purtăm asemenea discuţii într-un alt cadru". Apoi a trecut la alt subiect.

Întrebat dacă va cere retragrea lui Ghiţă din Comisia de control a Serviciului Român de Informaţii, Ponta a răspuns: ”Când avem plen comun, vom avea toate propunerile pentru toate comisiile comune”. Legat de persoana care îl va înlocui pe Ghiţa, preşsedintele PSD a spus că ”nu am stabilit când va fi şedinţa comună… şi atunci vom lua decizia”. Sebastian Ghiţă a demisionat din PSD la sfârşitul anul trecut, pe 28 noiembrie, însă el a rămas în cadrul grupului PSD din Camera Deputaţilor.

Deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul Vlad Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, au contestat la instanţa supremă controlul judiciar impus de procurorii DNA, în dosarul fraudării de fonduri europene în care este arestat preventiv Iulian Herţanu, cumnatul lui Victor Ponta.

Plângerea împotriva controlului judiciar depusă de Sebastian Ghiţă urmează să fie analizată de judecătorii de la instanţa supremă în 24 februarie.

Deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul Vlad Cosma, preşedintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, omul de afaceri Mihail Coman şi omul de afaceri Liviu Munteanu se află sub control judiciar în dosarul fraudării de fonduri europene în care cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, este arestat preventiv alături de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, informează Mediafax.

Cele mai citite

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă