Preşedintele Partidului Popularilor Europeni (PPE), Joseph Daul, a susținut că acceptarea Partidului Mișcarea Populară (PMP) în rândul popularilor nu a fost o greșeală.
”Avem încredere că PMP va lupta împotriva corupţiei, la fel ca orice alt partid membru PPE", a scris Daul pe contul său de Twitter.
Citește și: PMP îi cere lui Cristian Preda demisia de onoare din PE
Reacția președintelui PPE vine după afirmaţiile europarlamentarului Cristian Preda, care a declarat joi că PPE regretă primirea Partidului Mişcarea Populară(PMP) în familia popularilor.
Citește și: Cristian Preda: Asocierea PMP cu PPDD este scandaloasă
"Ca membru al #PE, am solicitat afilierea PMP la PPE, definitivată în toamnă, în condițiile în care lista pe care am condus-o la europene a trimis doi deputați în Parlament. După arestarea Elenei Udrea, deși fusesem exclus din partid, mi s-a reproșat prezența PMP în familia populară, fiindcă în programul nostru figura lupta cu corupția", a declarat Preda.