29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăTechProiectul care modifică Legea avocaturi, retrimis la Comisia juridică

Proiectul care modifică Legea avocaturi, retrimis la Comisia juridică

Proiectul care modifică Legea avocaturii a fost retrimis marţi din plenul Camerei Deputaţilor la Comisia juridică. Propunerea a fost făcută de grupul parlamentar al PNL. Cei care s-au împotrivit retrimiterii la comisie a proiectului au fost deputaţii UDMR, liderul lor, Mate Andras, afirmând că în spaţiul public au apărut informaţii incorecte în legătură cu prevederile iniţiativei legislative, informează Agerpres

“Au apărut în spaţiul public o serie de informaţii incorecte în legătură cu Legea avocaturii, pentru asta probabil se cere retrimiterea la comisie. Poate reuşesc să vă conving, în ciuda sarcinilor de partid date de anumiţi avocaţi care consideră că statul de drept constă în posibilitatea organelor de cercetare penală să intercepteze convorbirea telefonică dintre avocat şi client, adică acel procuror să ştie strategia de apărare pentru acel inculpat sau suspect. Mă întreb ce se va întâmpla dacă CEDO va condamna din nou România pe motiv că acea persoană, chiar dacă ar fi condamnată, nu are posibilitatea la un proces echitabil, pentru că partea adversă, procurorul, va şti care e strategia de apărare”, a spus Mate Andras în plen. 

Deputatul UDMR a adăugat că tot în spaţiul public au apărut informaţii potrivit cărora avocaţii vor beneficia de o superimunitate, ceea ce, a spus el, nu este adevărat. 

“O altă cerere a fost să nu existe onorarii minime. V-aş ruga să vă uitaţi în legislaţia germană. Există onorarii minime. Aceste modificări au fost adoptate de Congresul avocaţilor, dar dacă vrem să facem un stat unde delaţiunea şi dreptul la apărare nu este respectat putem retrimite. Consecinţa este condamnarea României la CEDO şi mă întreb acum retoric oare care ambasador îşi mai permite să spună Parlamentului României ce lege trebuie adoptată şi cum? Eu nu ştiu ca vreun ambasador al României să fi intervenit în actul legislativ şi să spună undeva ce act trebuie adoptat şi cum”, a încheiat deputatul UDMR. 

Cele mai citite

Comportamentul Rusiei ridică temeri “cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni”, avertizează serviciile secrete ale Bulgariei

Comportamentul Rusiei din ultimii ani, incluzând și agresiunea împotriva Ucrainei, ridică temeri "cu privire la o potențială agresiune față de alte națiuni", avertizează serviciile...

Ministerul Economiei și Turismului prezintă salata cu icre de crap, unul dintre cele 13 produse românești protejate

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prezintă "salata tradițională cu icre de crap", precizând că acest aliment se află "pe lista produselor cu indicație geografică...

Rusia – Ucraina, ziua 830. Rusia atacă folosind armament produs în Iran, Coreea de Nord și China

În condițiile în care regimul Putin acuză Occidentul că oferă sprijin militar Ucrainei, Rusia atacă Ucraina folosind armament produs în Iran sau în Coreea...
Ultima oră
Pe aceeași temă